Angajații RAR ar putea fi obligați să intre la locul de muncă pe baza amprentelor

54

Angajații Registrului Auto Român ar putea fi obligați să intre la locul de muncă pe baza amprentelor. Potrivit unor surse citate de Europa FM, conducerea instituției publice vrea să implementeze sistemul de săptămâna viitoare, însă așteaptă acordul privind protectia datelor: dacă sistemul încalcă în vreun fel drepturile angajaților.

Într-o notă semnată de directorul general al Registrului Auto Român, și apărută în presă, conducerea propune ca la locul de muncă, angajații instituției să fie identificați pe baza unor date biometrice: adică amprentați.

Motivul? Angajații, în special cei din țară, vor putea fi verificați mai ușor dacă și când ajung la muncă.

În prezent, aceștia intră în instutuții pontând prezența cu ajutorul unei cartele digitale, care însă poate fi sau nu în posesia angajatului. Amprentarea obligă practic angajatul să fie prezent fizic la locul de muncă. Potrivit unor surse citate de Europa FM, aceleași aparate care scanează cartela pot fi folosite pentru a identifica oamenii prin amprentare.

Însă e nevoie de acordul autorităților privind protectia datelor personale.  Dacă se dovedește că NU se încalcă drepturile angajaților, aceștia vor fi chiar obligați să renunâe la pontajul cu cartele și să îl accepte pe cel cu amprentare.

Aceleasi surse spun pentru Europa FM că 95 la sută dintre angajați ar fi de acord cu această măsură.

1 COMENTARIU

  1. Halal stire… ca la radio Erevan…
    Acordul trebuie sa vina din partea angajatilor, nu de la altcineva iar cei 95% de unde i-ați scos? Puneti mâna pe lege si citiți. Legea 190/2018 art.3

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.