Angajaţii Prefecturii Timiş sunt şi ei nemulţumiţi de lefurile mici pe care le primesc. Aceştia cer o majorare a salariului de bază cu 20%, aşa cum propusese Camera Deputaţilor. În caz contrar, funcţionrii opresc munca.
Miercuri, 31 mai, începând cu ora 10:00, angajaţii instituţiei vor fi în grevă japoneză şi vor purta pe vraţe banderole albe.
Principala nemulțumire se referă la politica salarială discriminatorie a Parlamentului României, a Guvernului României și a Ministerului Afacerilor Interne în raport cu funcționarii publici și personalul contractual din Instituțiile Prefectului, ale căror salarii sunt la momentul de față cu cca 50% mai mici decât majoritatea celor din serviciile deconcentrate, consilii județene și primării.
Este inadmisibil ca salariații prefecturilor, cei care au atribuții de îndrumare și control, cât și de verificare a legalității actelor administrative adoptate/emise de către autoritățile administrației publice locale, precum și de coordonare și verificare a activității serviciilor publice deconcentrate, să aibă salarii de două ori mai mici decât salariații din aceste instituții/autorități publice”, transmit angajaţii Prefecturii Timiş.
Funcţionarii din Prefectură spun că au fost discriminaţi după ce amendamentul care prevedea cerşteri slariale pentru acest tip de funcţionari a fost respins. Alte categortii de bugetari se bucură însă de măriri de venituri.