Angajaţii firmelor cu profit ar putea beneficia de un bonus nesperat. Ei ar putea primi într-un an nu 12 ci chiar 14 salarii. Iar patronii ar putea fi degrevați de plata taxelor aferente. Cel puţin aceasta este iniţiativa parlamentarilor liberali, care muncesc acum la un proiect legislativ.
„Nu vrem să grevăm bugetul naţional, dar nici să împovărăm firmele. Mediul de afaceri în noi ar tebui să se vadă, în PNL. Eu aici la Timişoara mereu am promovat taxe şi impozite locale cât mai mici. Am ajuns ca acum Timişoara să fie oraşul, dintre cele mari, cu cea mai redusă fiscalitate”, spune preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu.
Astfel, aproximativ 4 – 5 milioane de angajaţi ai companiilor profitabile din România ar beneficia de acest bonus. Liberalii spun că productivitatea în aceste firme ar fi şi mai mare dacă salariaţii ar beneficia de salariul 13 sau 14.
În proiect se propune ca cel de-al 13-lea sau 14-lea salariu să poată fi acordat din cota de 20% pe profit, cotă care în mod normal ajunge în vistieria statului.