12.1 C
Timișoara
marți 15 aprilie 2025

Angajată agresată în vestiarul spitalului, vezi unde s-a petrecut nenorocierea

O angajată a Spitalului Municipal din Hunedoara a fost agresată de un bărbat în timp ce se afla în vestiarul unităţii medicale, autorul faptei fiind reţinut de personalul de pază şi predat poliţiştilor, a informat vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

Suspectul, în vârstă de 40 de ani, este cunoscut cu antecedente penale, el fiind eliberat anul trecut din închisoare după o condamnare pentru viol şi tâlhărie.

Victima, angajată în compartimentul administrativ al spitalului, le-a relatat poliţiştilor că bărbatul a intrat în vestiar, a împins-o, iar femeia s-a lovit în zona spatelui. În urma agresiunii, femeia de 43 de ani a primit îngrijiri medicale de specialitate, dar nu a fost nevoie să fie internată.

„Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei pentru audieri, faţă de acesta fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând a fi prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un cetățean din istoricul cartier al Timișoarei îi ,,dă cu trotuarele în cap” lui Ruben Lațcău

Un timișorean care a urmărit proiectele de modernizare a cartierelor și-a exprimat nemulțumirea cu privile la lipsa proiectelor de infrastructură în alt cartier istoric...

De ce e bine să ai în casă un aparat de aerosoli

Poate că nu pare cel mai interesant obiect din casă, dar un aparat aerosoli îți poate fi de mare ajutor în mai multe situații....

Citește și :