0.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Angajări masive în Poliţie şi Jandarmerie, inclusiv în Timiş

Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că scoate la concurs 5.416 de posturi în Poliţie, Jandarmerie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi alte structuri, potrivit unui comunicat emis, marţi, de MAI.

Aproape 1.400 de posturi sunt destinate specialiştilor care nu au putut fi instruiţi în unităţile de învăţământ ale MAI.

Cele mai multe dintre funcţiile scoase la concurs, respectiv 2.853, sunt destinate Poliţiei Române.

Din totalul de posturi scoase la concurs, 1.029 sunt destinate ofiţerilor şi 4.387 agenţilor sau subofiţerilor.

De asemenea, 1.396 de funcţii sunt destinate încadrării de specialişti a căror pregătire de baza nu poate fi asigurată de către şcolile MAI, menţionează sursă citată.

Ministerul Afacerilor Interne spune că are deficit de personal de aproximativ 17.500 de funcţii, în prezent.

Din luna ianuarie 2016, MAI a demarat un Program de reducere a deficitului de personal, aceasta fiind a patra etapă de angajări şi cea mai importantă din punctul de vedere al numărului de posturi scoase la concurs.

Până în prezent au avut loc concursuri pentru trecerea din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, angajarea din sursă externă ori reîncadrarea sau rechemarea în activitate a personalului disponibilizat în anii trecuţi şi, respectiv, încadrarea absolvenţilor şcolilor MAI – promoţia 2016.

În ultimele luni, ritmul ieşirilor la pensie din sistem s-a menţinut ridicat, ajungând până la 1.000 de angajaţi/lună. De la începutul anului, 8.026 de angajaţi şi-au încetat raporturile de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :