În aşteptarea marii crize economice anunţată de unii pentru ultimul trimestru al anului 2019 şi de alţii pentru 2020 sau 2021, în România s-a instalat harababura politică. Aproape toţi politicienii de carton de prim-plan şi-au adus o contribuţie de nepreţuit. Mai întâi Klaus Iohannis, prin desprinderea sa de contingent, care seamănă foarte bine cu o iresponsabilitate agravată.
Apoi Viorica Dăncilă, care, după arestarea lui Liviu Dragnea din 27 mai curent, în calitatea ei de „şefă de cabinet”, de „secretară principală” a lui Dragnea sau de marionetă, nu şi-a depus civilizat, matur demisia. Dimpotrivă, s-a făcut aleasă, după vechiul tipic comunist, preşedinte PSD şi, în cele din urmă, candidată la preşedinţie. Astfel, cu Viorica Dăncilă flancată de nişte fâţângăi politici, PSD a devenit un partid de comedie. Lucru observat de toată lumea, mai puţin de activiştii partidului, parcă loviţi de amnezie sau doar de sindromul „măcelăriei”.
Călin Popescu Tăriceanu, el însuşi mare amator de candidatură la prezidenţiale, a intrat de ceva vreme în trepidaţie. Nu e clar dacă panica i-a fost indusă sau dacă el e un fel de vizionar, un supravieţuitor de meserie. „Proorocul” politic Cozmin Guşă vorbeşte de sute de pagini scrise despre Tăriceanu de fostul său ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, azi cercetat de DNA, inculpat. Şi pretinde că Tăriceanu ar fi doar o conservă a serviciilor (acelaşi Guşă dixit !).
După ce a fost debarcat de la conducerea PSD şi din postul de prim-ministru (Colectiv) în favoarea actualului deţinut Liviu Dragnea, Victor Ponta şi-a însuşit rolul de distrugător al fostului său partid, inventat cândva de Ion Iliescu şi dus la plenipotenţă de Adrian Năstase. A pus pe picioare Pro România, un PSD Bis, şi a început racolările. Cu realizări remarcabile. După ieşirea de la guvernare a ALDE de marţi, 27 august, i-a căzut în braţe şi Călin Popescu Tăriceanu. Facebook-ul glumeţ zice pe dos: că Tăriceanu şi-ar fi găsit în Ponta a şasea nevastă. Îl va urma pe Tăriceanu aproape tot partiduleţul ALDE (mai puţin „noua Titulescu”, Ramona Mănescu, şi poate alţi câţiva), iar Victor Ponta va avea un partid cu o doctrină nou-nouţă: social-liberală. Cu totul altceva decât improvizaţia neocomunistă de la PSD, numită pompos social-democraţie…
Informaţia momentului e aceea că Pro România şi ALDE, împreună, se constituie într-o minoritate de blocaj. Cele două partide mici vor vota moţiunea de cenzură deja anunţată de Ludovic Orban (PNL), dar nu vor vota un nou guvern de dreapta condus de liberali. Pentru că ei sunt de centru-stânga, social- liberali. În plină campanie prezidenţială şi chiar după aceea, România nu va mai avea un guvern bazat pe o majoritate. Debandada se anunţă a fi completă.
Dar marea surpriză e candidatura actorului şi scriitorului Mircea Diaconu, susţinut de Pro România şi de ALDE. „Al treilea om” al prezidenţialelor nu va fi deci Victor Ponta, ci un candidat „independent”, susţinut de Victor Ponta. Şi de Călin Popescu Tăriceanu, fostul candidat din ultimul an, supărat pe candidatura unilaterală a noii sale partenere de guvernare, Viorica Dăncilă. Pentru moment, Mircea Diaconu e subestimat de aproape toţi observatorii. Dar nu e deloc exclus ca al treilea om să intre în turul doi al prezidenţialelor. Unde totul va fi posibil.
În noile condiţii, nu e deloc sigur că Sistemul s-a hotărât deja pentru Dan Barna, candidatul globalist. Într-un tur doi între Dan Barna şi Mircea Diaconu, poate foarte bine câştiga Mircea Diaconu. Pentru că nu e deloc exclus ca preşedintele încă în exerciţiu să se declare, pe modelul Emil Constantinescu, învins de sistem. Scheleţii din dulapul său au fost, poate, lustruiţi şi pregătiţi pentru un moment bine ales. Oricum, Sistemul va alege candidatul cel mai convenabil pentru interesele sale, iar acela ar putea fi Mircea Diaconu.
Nu e deloc clar cum se va ajunge la o nouă majoritate stabilă fără alegeri generale. Sau poate ne îndreptăm spre o dictatură? Prea mulţi români spun că dictatura ar fi, pentru ţara lor haotică de azi, o soluţie de dezvoltare. Dar cine să facă o dictatură serioasă? Armata, redusă şi subordonată NATO, de fapt, SUA, nu e deloc interesată de o asemenea sarcină. Preferă studiile, grant-urile, misiunile în teatre de operaţiuni îndepărtate, doctoratele, pensiile consistente. Securitatea? Securitatea conduce oricum ţara de 30 de ani prin interpuşi — politicieni agăţaţi, ziarişti acoperiţi, aparatul de justiţie subsumat şi protocolat, diplomaţia aservită — şi, în plus, e foarte divizată. Mulţi generali, în rezervă sau activi, multe găşti, multe şi variate obedienţe externe.
România se îndreaptă deci spre o tragicomică anarhie, starea ei naturală, de fapt, tristă şi veselă în acelaşi timp. Străinii care nu ne cunosc vor vorbi doar de o instabilitate politică. Celor care n-au plecat încă din ţară le mai rămân glumele, bancurile, video-urile trimise pe Whatsapp, blogurile şi site-urile, conturile de Facebook sau Instagram şi revistele literare, despre care criticul literar Ion Simuţ tocmai a constatat că nu mai au cititori, şi, bineînţeles, viitoarea mare criză economică mondială, care va ajunge în România, ca de obicei, cu întârziere. Când, probabil, Mircea Diaconu, actor şi scriitor, care seamănă cel mai bine cu majoritatea populaţiei, va fi de mult preşedinte.