Bolnavii din vestul ţării care ajung în spitalele de stat din Timişoara sunt trataţi mai eficient, din anul 2015. Asta după ce o serie de echipamente medicale de ultimă generaţie au sosit în capitala Banatului. Cel mai important este un robot chirurgical cu care medicii de la Spitalul Judeţean Timişoara operează din fotoliu. De asemenea, Spitalul Municipal Timişoara a fost dotat cu un RMN şi un mamograf digital moderne. Toate acestea au fost achiziţionate cu bani de la Uniunea Europeană.
Robotul chirurgical a ajuns la Spitalul Judeţean Timişoara în primăvara acestui an, la Clinica II Chirurgie, condusă de medicul Lazăr Fulger, în cadrul proiectului european „ROBOCAPE”. Valoarea totală a proiectului a fost de 19 milioane lei, iar robotul a costat peste 1,5 milioane de euro. În cadrul acestuia au fost realizate patru laboratoare inedite, iar într-unul a fost instalat robotul. Echipamentul medical este folosit de medici pentru a opera gratuit, în special, pacienţi diagnosticaţi cu cancere pelviene.
„Prin intermediul proiectului s-au realizat crearea şi dotarea a patru laboratoare ca platformă de cercetare şi bază materială în următoarele cercetări legate de tratamentele inovatoare ale cancerului rectal şi prostatic, respectiv terapia cu anticorpi monoclonali şi terapia genică ce presupun utilizarea abordului minim invaziv de injectare loco-regională a noilor terapii, în vederea distrugerii antigenelor tumorale şi prevenţiei apariţiei metastazelor solide la distanţă”, explicau reprezentanţii Spitalului Judeţean Timişoara.
Tot în acest an, la Spitalul Municipal Timişoara au ajuns două aparate medicale extrem de utile: un RMN de aproape un milion de euro şi un mamograf digital de 250.000 euro, care-i ajută pe medici să depisteze încă din fazele incipiente cancerul la sân. Femeile din vestul ţării beneficiază de investigaţii gratuite cu ajutorul acestor echipamente medicale.
De asemenea, şi Spitalul OncoHelp din Timişoara a fost dotat, tot în acest an, cu un aparat de radioterapie, de care vor beneficia bolnavii de cancer din vestul ţării. Echipamentul medical a costat aproximativ 1,6 milioane de euro.