-0.9 C
Timișoara
luni 20 ianuarie 2025

Analist economic: Creşterea pensiilor cu 40% este o măsură foarte riscantă

Creşterea punctului de pensii cu 40% este, în condiţiile date, o măsură foarte riscantă, deoare 2020 pune sămânţa pentru 2021, a declarat astăzi, la Antena 3, Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal.

Potrivit acestuia, analizele Consiliului Fiscal privind deficitul bugetar pentru 2020 “se despart” de cifrele avansate de Ministerul Finanţelor Publice.

“În evaluarea noastră, deficitul ar fi 4,6%-4,8% din PIB. Dacă vrem cu adevărat să ţinem lucrurile sub control, va trebui să mişcăm cheltuielile cu asistenţa socială în funcţie de spaţiul fiscal, de posibilităţile pe care le avem”, a precizat Dăianu.
“Cei de la Comisia Europeană sunt mai pesimişti, deşi nu există mari diferenţe între valorile noastre pentru deficit şi experţilor Comisiei. Există şi valori interne, economiştii serioşi şi ei au aceste evaluări. Noi trebuie să ne oprim din extravaganţe. La emisiunile de obligaţiuni pe care statul român le emite pe piaţa locală, în moneda naţională, randamentele cerute plasamentelor statului român sunt mai mult decât dublul randamentelor care sunt solicitate statului ungar, statulu polonez, statului ceh, ţări care nu sunt în zona euro, dar care îşi protejează echilibrele interne şi mai ales cele externe”, a spus el.

Comisia Europeană a emis un raport vineri, prin care s-a declanşat procedura de deficit execesiv în cazul României.

Daniel Dăianu a explicat că, în privina ponderii asistenţei sociale în PIB, aceasta este în jur de 11% din Produsul Intern Brut al României. Dacă punctul de pensie creşte cu 40%, poinderea ar ajunge la 11,6% din PIB, încă inferior nivelului din anii 2009-2010. În peisajul european, 12% din PIB, 11,6%, nu este mult, este un nivel scăzut în raport cu standardele UE.
Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Accesarea fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală

În Ședința de Guvern din 16 ianuarie 2025 a fost aprobată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr.1570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare...

CCIA Timiș furnizează cursuri GRATUITE de dezvoltare a competențelor antreprenoriale și digitale ale angajaților

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în calitate de beneficiar și Camera de Comert și Industrie a Județului Hunedoara partener, în perioada 01.10.2024...

Citește și :