Ministerul Finanţelor Publice (MFP) şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) au anunţat că iau în considerare modificarea prevederilor dintr-un proiect de hotărâre de Guvern, potrivit cărora Fiscul ar fi urmat să primească toate datele disponibile despre deţinătorul unui card, în cazul plăţilor electronice,inclusiv data la care a fost făcută tranzacţia, numărul de cont şi valoarea tranzacţiei.
Reprezentanţii Ministerului Finanţelor au precizat, joi, pe pagina de Facebook a instituţiei, că proiectul aflat în dezbatere publică are în vedere creşterea gradului de conformare a operatorilor economici, reducerea evaziunii fiscale şi scoaterea la suprafaţă a veniturilor care nu sunt întotdeauna declarate de agenţii economici.
„Concret, propunerea vizează corelarea datelor înregistrate pe bonul fiscal transmis Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de către aparatele de marcat electronice fiscale cu datele comunicate de POS-urile pentru bunurile/serviciile pentru care plata se face prin intermediul cardului”, susţin reprezentanţii ministerului.
Potrivit acestora, datele sunt utile pentru determinarea corectă a bazei impozabile, în cazul în care casele electronice de marcat întrerup transmiterea de informaţii către ANAF (defecţiune, suspendare servicii internet, pană de curent, rea intenţie etc).
„În urma consultărilor cu patronatele din domeniul bancar ce au avut loc miercuri, 27 iulie 2016, Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF au luat deja în considerare modificarea articolului 4, alin 3, din Anexa menţionată în materialele de presă în sensul eliminării unor date (spre exemplu, numărul cardului bancar din motive de securitate), inclusiv netransmiterea unor date pe care instituţia emitentă nu le deţine. Subliniem faptul că trecerea de la casele de marcat electronice fiscale echipate cu role jurnal pe suport hârtie este motivată şi de faptul că în statele UE se folosesc demult casele de marcat electronice fiscale dotate cu jurnal electronic securizat”, mai spun oficialii Finanţelor.
Proiectul privind Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aflat în dezbatere publică pe site-ul instituţiei din 12 iulie 2016, precizează, în Anexă, la art. 4, alin. (3): „În cazul plăţilor electronice, efectuate cu cardul bancar prin intermediul POS-ului, entitatea care gestionează certificarea/autorizarea tranzacţiei va comunica Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, simultan cu transmiterea tranzacţiei către instituţia acceptantă şi următoarele date: a) ID terminal; b) ID comerciant; c) numărul bonului fiscal; d) valoarea bonului fiscal; e) data, ora şi minutul emiterii bonului fiscal; f) instituţia acceptantă; g) numărul cardului utilizat pentru efectuarea plăţii; h) cod autorizare plată; i) toate detaliile disponibile cu privire la identitatea deţinătorului cardului”.
SURSA: Agerpres