Ana Munteanu, sancţionată de consilierii locali cu tăierea indemnizaţiei pe două luni

83

Consiliera locală Ana Munteanu, membru suspendat al USR, a fost sancţionată de colegii din Consiliul Local Timişoara, în şedinţa de marţi seara, cu tăierea indemnizaţiei pe două luni, pentru că a descins într-un restaurant, însoţită de forţe de ordine, urmărind să demonstreze că măsurile antipandemie nu se respectă.

Proiectul de hotărâre prin care s-a cerut sancţionarea Anei Munteanu a fost iniţiat de Roxana Iliescu (consilier Pro România) şi a primit 21 de voturi pentru şi o abţinere. Consilierul local liberal Simion Moşiu a opinat că Ana Munteanu nu a acţionat din proprie iniţiativă, ci că a fost „o acţiune premeditată, asumată de partid, de prefect”.

Liberalul Ştefan Sandu a adăugat că se încearcă ‘să se pună batista pe ţambal’ doar prin sancţionarea colegei consiliere.

„Sper ca sancţiunile să fie conform legii şi Corpul de Control să-şi facă treaba corespunzător, aşa încât astfel de practici să nu mai fie nicăieri în ţară. Sunt convins că nu a făcut această acţiune de capul ei. Mai există şi alte persoane în spate şi cred că gravitatea faptei merită mai multe clarificări”, a comentat Ştefan Sandu.

sursa – radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.