Ana Aslan a murit la 20 mai 1988, la București, la 91 de ani.

A fost și rămâne o personalitate incontestabilă, fiind plasată de cele mai multe ori în topul mondial al femeilor care au schimbat lumea.
A inventat vitamina H3, cunoscută mai ales sub numele de Gerovital, produsul farmaceutic cu acțiune în tratamentul fenomenului de îmbătrânire, precum și în bolile bătrăneții, în ateroscleroză, vitiligo, sclerodermie și altele.
Produsul se bazează pe descoperirea proprietății regeneratoare a troficității procainei aplicate în tratament cronic, respectiv în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă.
În 1958, a început prepararea produsului pe scară largă și introducerea sa în circuitul farmaceutic.
Brevetat în peste 30 de țări, fiind considerat, inițial, un medicament miraculos, având o acțiune de echilibrare a sistemului nervos vegetativ, cu vizibile efecte de ameliorare a diverselor afecțiuni psihice.
În 1980, a dat naștere, împreună cu Elena Polovrăgeanu, unui nou produs geriatric, brevetat și introdus în producție industrială și numit Aslavital.

Se vorbește că multe personalităţi ale lumii au solicitat tratamentul cu Gerovital, de la Iosip Broz Tito, Charles de Gaulle, Nikita Hruşciov, J.F. Kennedy, Aristotel Onassis, Jacqueline Kennedy, Indira Gandhi, Imelda Marcos, până la Marlene Dietrich, Pablo Neruda, Konrad Adenauer, Charlie Chaplin, Kirk Douglas sau Salvador Dali.  Chiar și Mao Tzedong…

Cel mai mic dintre cei patru copii ai Sofiei şi ai lui Mărgărit Aslan, Ana s-a născut la 1 ianuarie 1897, la Brăila.
Mama, bucovineancă, era mai tânără cu 20 de ani decât soţul, un împătimit al jocului de cărţi.
După pierderea tatălui, la 13 ani, familia se mută la Bucureşti.
La 16 ani, visa să ajungă pilot şi chiar a zburat cu un mic aparat, tip Bristol – Coandă.
În cele din urmă, însă, face greva foamei pentru a o convinge pe mamă să meargă la Medicină.
Termină facultatea abia în 1922, după finalul primului război mondial, când a îngrijit soldaţii în spitalele militare.
Preparator, apoi activitate didactică şi spitalicească, în anii 1945-1949, a lucrat ca profesor titular de clinică medicală, la Spitalul CFR de la Timișoara.

1949 a fost punctul de plecare al carierei de gerontolog al Anei Aslan, când a experimentat procaina în afecţiunile reumatice, în cazul unui student ţintuit la pat din cauza unei crize de artroză.
După aceea, a continuat cercetările într-un azil de bătrâni şi a evidenţiat importanţa novocainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă.
Se întoarce la București, ca șef de secție la Institutul de Endocrinologie.

Din 1958, a fost numită director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie, funcție pe care a ocupat-o până când s-a stins din viață, la 20 mai 1988.
Institutul de Geriatrie din București l-a înființat, de fapt, la 22 ianuarie 1952, fiind primul de acest fel din lume și al cărui mod de organizare a fost recomandat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru toate institutele similare din lume. (Surse: ana-aslan.ro, gerovital.ro, farmec.ro)