Plicul sosise printr-o firmă de curierat în dimineața aceea. Când se trezi, orbit de lumina puternică a soarelui matinal, de mijloc de mai, privirea i se fixă pe culoarea pământie a plicului ce fusese împins, de mâna exersată a curierului, pe sub ușa masivă a apartamentului.
Abia dezmorțit de pe urma somnului lung și greu, tânărul avocat se duse glonț către ușă și apucă, emoționat, partea de sus a plicului și-l rupse, febril, fără nicio urmă de delicatețe. Primul gând fusese acela că înăuntru trebuia să fie o scrisoare, scrisoarea ei, pentru că știa că uneori avea acest obicei, rar întâlnit în vremea din urmă, ca o femeie îndrăgostită, cum fusese multă vreme ea de el, să mai scrie scrisori trimise prin plic, și nu mesaje pe telefon.
Corpul său tânăr începu brusc să tremure în clipa în care extrase din interior obiectul acela greu, deși de dimensiuni mici, despre care își dădu imediat seama, chiar înainte de a-l vedea, că simboliza ceva funest. Era un glonț de armă automată, nefolosit, care lucea în mâna lui dreaptă, la fel precum soarele, nicidecum blând, de afară. Imediat citi rândurile scrise la un computer portabil, pe o hârtie de format A4, tăiată în două.
„Dragă domnule avocat,
Mesajul nostru sper că te găsește bine, în penthouse-ul tău dichisit din blocul acesta atât de exclusivist, pe care ți l-ai putut achiziționa recent din sacul acela de bani obținuți fără prea mult efort. Sau, cine știe, poate că pe micul Iuda, care ai devenit în vremea din urmă, l-or fi scuturat ceva remușcări.
Cum însă nu cred asta, cunoscându-te, deja, de atâția ani, în care, ce-i drept, ai lucrat cu spor și pentru noi, mai degrabă am convingerea că ai devenit un ins relaxat și fără grija zilei de mâine. Aș spune că e aproape natural să te simți astfel, câtă vreme prețul fixat pentru a ne vinde, pe noi, prietenii tăi, cu care ai făcut, de asemenea, bani gârlă, a fost, cu adevărat, unul care îi poate lua piuitul oricui pe această lume. Știm cât ai primit și unde au ajuns banii, fii pe pace, singura ta belea urmând să fie, de acum încolo, cum și pentru cât timp te vei bucura de ei. Așa că sfatul meu e să te distrezi cât poți de bine, cheltuind cât de mult îți permite timpul, cel care ți-a mai rămas pe aici, pe pământul acesta, care poate fi raiul desăvârșit atunci când ai la dispoziție, din senin, milioanele acelea de euro, primite pentru că ne-ai vândut pe noi.
Ei! Cum care noi?! Foștii tăi amici, firește, cei despre care spuneai că ne iubești mult de tot, pentru că, la rândul nostru, te umpluserăm de alți bani.
Nu suficienți, precum se vede…
A! Și încă un sfat pentru tine, micul nostru Iuda!
Să nu o mai aștepți pe frumoasa ta iubită să se întoarcă la tine, nu ai nicio șansă să o mai vezi vreodată goală în patul matrimonial din minunatul tău apartament!
Fata care îți scria scrisori pe hârtie și-ți trimitea plicuri pe sub ușă, așa cum l-ai primit pe acesta de la noi, are, acum, un alt iubit. băiat bun, bogat și el ca și tine, doar că ăsta și-a câștigat lovelele din afaceri cu statul, e adevărat, însă curate în cea mai mare parte a lor. Altfel, dă-ne voie, dragă avocatule, să închidem epistola cu asigurarea că, din clipa aceasta, oriunde vei merge și oriunde te vei afla, vei simți răsuflarea noastră coborându-ți din ceafa asudată până în vârful degetelor de la picioare.
Și Iuda a simțit-o, și a acționat, apoi, așa cum trebuie să o facă orice trădător de pe această lume!”
Tânărul avocat își ridică brusc ochii către fereastra imensă din dormitorul penthouse-ului său nesfârșit, inundată de lumina dură și opresoare de afară, simțind nevoia să închidă ochii și să doarmă din nou. Gândul că vara care abia începea ar putea să fie, într-adevăr, ultima din scurta sa existență pe pământul acesta, unde raiul și iadul devin, uneori, totuna pentru oameni ca el, îi reaminti de Iuda și de felul în care sfârșise acesta…