Alegerile americane din 3 noiembrie 2020 pot deveni cele mai importante din ultima sută de ani, de la Primul Război Mondial încoace. Cel puţin aşa crede celebrul geopolitican rus Aleksandr Dughin, cum vom vedea mai jos.

Ruptura dintre cele două Americi, dintre americanul mărunt şi mediu, reprezentat de conservatorii republicani, mai ales în partea centrală, de la Nord la Sud, partea „de pământ” (heartland), şi progresiştii democraţi, mai ales pe cele două Coaste, de Est şi de Vest, partea „de apă”, cu marile oraşe din Est — New York, Philadelphia, Washington, Boston — şi cele din Vest — Los Angeles, San Francisco, Seattle —, deci ruptura e totală, fără nicio posibilitate de conciliere, de negociere. Consensul imperial (imperialist) reprezentat bipartit prin CFR (Council on Foreign Relations), construit după Primul Război Mondial, nu mai există.

Revoluţia culturală din America, criza economică, exacerbată de pandemie, anunţata cădere a dolarului (a pierdut deja 10% din valoare, iar după unii analişti economici va pierde până la 35% până la sfârşitul anului 2021) vor avea un impact indirect, întârziat poate, dar foarte puternic şi asupra economiei româneşti, şi a clasei politice băştinaşe (foarte pro-americană), care poate fi chiar măturată violent. Primele atinse de depresiunea (depression) economică americană vor fi însă Europa de Vest şi UE în întregime, UE a cărei monedă euro e foarte legată şi foarte dependentă de dolar. UE este şi primul creditor al SUA, înaintea Japoniei şi Chinei. România va fi lovită mai ales de ceea ce se va întâmpla în UE, în Germania, Franţa, Italia şi Spania, în Marea Britanie, unde trăiesc mulţi români, peste 3 milioane: 1,3 milioane în Italia, 665.000 în Spania, 650.000 în Germania, 434.000 în Marea Britanie, 118.000 în Franţa, 92.000 în Belgia etc.

Alegerile americane din 3 noiembrie pot aduce surprize peste aşteptări. Între 3 noiembrie şi 20 ianuarie, SUA pot avea nu doar un preşedinte, ci doi: Donald Trump, în statele tradiţional republicane, şi Joe Biden, în statele tradiţional democrate. Iar după 20 ianuarie, SUA pot avea chiar trei preşedinţi. Pentru că nu se va putea decide noul preşedinte, Nancy Pelosi, preşedinta actuală a Camerei Reprezentanţilor, poate fi declarată preşedinte interimar, cu un al treilea vicepreşedinte, care poate fi Pete Buttigieg sau Michelle Obama. Astfel, spre sfârşitul lui ianuarie 2021, SUA ar avea trei preşedinţi şi trei vicepreşedinţi. Cum s-ar putea încheia o asemenea nebunie fără precedent e greu de imaginat.

Dacă dezintegrarea sau confuzia va ajunge în acest punct, e de presupus că fiecare dintre cei trei preşedinţi se va refugia în statul pe care-l reprezintă sau în care are domiciliul. Nancy Pelosi reprezintă, după soţ, Paul Pelosi, om de afaceri multimilionar, San Francisco. Deci, Nancy Pelosi va deveni, într-un fel, pentru o vreme, preşedinta Californiei. California (cu o populaţie de 39,5 milioane de locuitori), cel mai mare stat american, are o economie şi un PIB comparabile cu marile state europene (3.200 de miliarde de dolari). Joe Biden se va refugia în Delaware, cel mai mare paradis fiscal din SUA, pe care l-a reprezentat mai bine de 35 de ani. Donald Trump şi-a schimbat recent rezidenţa de la New York în Florida, unde are o imensă proprietate. Deocamdată nu e clar dacă alegerile vor putea fi reluate în cazul în care nu poate fi decis un nou preşedinte. Totuşi, Constituţia prevede că Senatul (dominat de republicani) şi Curtea Supremă pot să hotărască noul preşedinte.

După Doug Casey, economist celebru, autor de bestseller-uri (începând cu The International Man, 1976), adevărata problemă se va pune după alegeri, indiferent de rezultatul lor, care, oricare ar fi, nu va face decât să mărească prăpastia dintre conservatorii republicani şi stângiştii neomarxişti conduşi de Partidul Democrat spre o revoluţie culturală, care ar putea fi comparată cel mai bine cu Revoluţia Culturală de aproape 10 ani din China lui Mao. O revoluţie culturală care nu mai poate fi oprită, ci doar amânată cu patru ani dacă Donald Trump rămâne preşedinte.

Revoluţia culturală deja angajată nu va face decât să arunce în aer economia americană şi dolarul. Urmările pandemiei vor fi, atât în SUA, cât şi în Europa de Vest, foarte dependentă de SUA, mai dramatice decât în alte părţi ale lumii. Cu un nou lockdown deja aplicat în unele ţări sau aflat la orizont pentru altele, e foarte probabil că nici Bursele nu vor mai putea fi ţinute sub perfuzie de băncile centrale şi de tiparniţă. Cu o economie scăpată de sub control, viitorul preşedinte american, oricare ar fi el, va deveni, oricum, aproape irelevant.

Singura soluţie de ieşire din criză propusă de economistul francez Thomas Piketty este creşterea până la cer a impozitării marilor averi. Care e de mirare că nu e încă pusă în aplicare. Anul electoral american poate fi explicaţia principală a întârzierii. Modelul există, e cel al faimosului New Deal al lui F.D. Roosevelt, ca urmare a Marii Crize din 1929–1933. „Proiectul fiscal actual al lui Thomas Piketty […] constă în creşterea impozitului pe venit atât în valoare, cât şi în progresivitate prin adăugarea unor tranşe marginale mergând până la 90%, prin creşterea substanţială a taxelor pe succesiune pentru cei mai bogaţi şi prin reintroducerea unei fiscalităţi anuale progresive pe întregul patrimoniu care ar putea urca şi ea până la 90% pentru miliardari!” (Nathalie MP Meyer, „Au secours, Thomas Piketty veut encore taxer les riches”, contrepoints.org, 14.10.2020).

Care ar fi deosebirile dintre un alt doilea mandat Donald Trump şi un prim mandat Joe Biden? Iată-le, din perspectiva lui Aleksandr Dughin:

„— arhitectura ordinii mondiale (tranziţie spre naţionalism şi multipolaritate reală în cazul lui Trump, continuarea agoniei globalizării în cazul lui Biden);

— strategia geopolitică globală a SUA („America First” în cazul lui Trump, un salt disperat spre guvernul mondial în cazul lui Biden);

— destinul NATO (dizolvarea sa în favoarea unei structuri care reflectă mai strict interesele naţionale ale Statelor Unite — de această dată, în calitate de stat, iar nu ca un sprijin al mondializării în ansamblul său (în cazul lui Trump), sau menţinerea blocului atlantic ca instrument al elitelor liberale supranaţionale (în cazul lui Biden);

— ideologia dominantă (conservatorsimul de dreapta, naţionalismul american în cazul lui Trump, globalismul de stânga, eliminarea definitivă a identităţii americane în cazul lui Biden);

— polarizarea democraţi-republicani (continuarea creşterii în influenţă a paleoconservatorilor în sânul guvernării, în caz de victorie a lui Trump) sau întoarcerea la consensul bipartit (în cazul lui Biden, împreună cu o nouă creştere a influenţei neoconferinţelor — neoconservatorilor, n.n. — în sânul guvernării);

— până şi soarta celui de-al 2-lea Amendament (dreptul de a purta armă, n.n.) — menţinerea lui, în cazul lui Trump, şi eventuala sa abrogare, în cazul lui Biden” (Aleksandr Dughin — „Géopolitique des élections américaines”, reseauinternational.net, 22.10.2020)

După cifrele FMI, economia chineză a depăşit deja economia americană în al treilea trimestru 2020. Economia chineză va avea în 2020 o creştere moderată, dar consistentă, în timp ce economia americană va încheia anul pe un minus serios. Deci, mecanic, China va depăşi SUA, lucru foarte important pentru investiţiile pe Bursă, care se vor reorienta spre Hong Kong, Shenzhen şi Shanghai. Mulţi pretind că actuala conducere politică a Chinei l-ar prefera net pe democratul Joe Biden, cu care ar putea face comerţ as usual, şi astfel China şi-ar putea continua în linişte atât creşterea internă, cât şi cea globală.