10.1 C
Timișoara
joi 28 noiembrie 2024

Amenzi pentru muncă la negru la restaurantele din Timiș

În perioada 12.06.2024-18.06.2024, ITM TIMIȘ, sub coordonarea Inspecţiei Muncii București, a desfăşurat Campania naţională pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, de către angajatorii care desfăşoară activităţi în domeniul restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie, Cod CAEN 56.

Obiectivele campaniei au vizat identificarea și verificarea agenților economici care desfășoară activitate în domeniile sus-menționate precum și creșterea gradului de conștientizare al angajatorilor și lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării legislației muncii.
Inspectorii de muncă din cadrul ITM TIMIȘ au efectuat 80 de controale, în urma cărora au fost aplicate 31 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea legislației în domeniul relațiilor de muncă. Din totalul sancțiunilor, 11 au fost acordate sub formă de amenzi în valoare de 113.500 de lei, iar 20 au fost avertismente.
În ceea ce privește amenzile aplicate, 3 dintre acestea, în valoare de 80.000 de lei s-au acordat pentru cele 4 persoane depistate fără forme legale de angajare, iar o amendă în valoare de 10.000 de lei s-a aplicat pentru o persoană ce presta activitate în afara intervarului orar stabilit.

Alte 6 amenzi în cuantum de 13.500 de lei s-au acordat pentru lipsa evidenței timpului de muncă cu ora de începere a activității și ora de sfârșit a activității, iar o amendă de 10.000 de lei s-a aplicat pentru nerespectarea utilizării zilierilor, aceștia fiind folosiți pentru munci calificate.
Inspectorii de muncă au dispus 49 de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate în timpul controalelor care au vizat: nerespectarea dispozițiilor legale privind încheierea în formă scrisă a contractelor individuale de muncă; inexistența evidenței timpului de muncă cu ora de începere a activității și ora de sfârșit a activității; necompletarea registrului de evidență a salariaților cu toate elementele; nerespectarea repausului săptămânal; nepunerea la dispoziția inspectorilor de muncă a contractului individual de muncă la punctul de lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un medic de excepție din Timis s-a stins. A fost fondatorul ,,Patronatului Medicilor de Familie” din județ

"Cu profund regret, Patronatul Medicilor de Familie Timis anunta trecerea in nefiinta in data de 28 noiembrie 2024 a colegului nostru, Dr. Sarbovan Vlad...

Doi tineri au incendiat o casă în Timiș, duminică în amiaza mare

Doi tineri au incendiat în miezul zilei o casă din Lenauhaim! S-a întâmplat chiar în ziua alegerilor, în jurul amiezii.  Este vorba despre o casă...

Citește și :