Amenzi de peste 100.000 de lei în urma unei razii a polițiștilor timișeni

101

Polițiștii timișeni au avut o noapte grea. Au organizat o razie de amploare pentru a-i prinde pe cei care comit infracțiuni de orice fel. În urma acțiunii, care a durat mai multe ore, au fost date amenzi de peste 100.000 de lei.

„În noaptea de 20 spre 21 martie, polițiștii Serviciului Rutier împreună cu cei de Ordine Publică au acționat pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică, prevenirea activităţilor infracţionale, creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc şi reducerea riscului rutier, pe raza municipiului şi în comunele limitrofe.

Astfel, între orele 19.00 – 03.00, au fost organizate acțiuni cu scopul de a preveni şi combate principalele cauze generatoare de accidente, la care au participat poliţişti de ordine public şi rutieră.

Efectivele au acţionat pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, identificarea persoanelor predispuse la comiterea de infracţiuni, depistarea persoanelor ce conduc autoturisme cu încălcarea legislaţiei privitoare la circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice, precum şi pentru prevenirea comiterii faptelor cu violenţă”, a transmis IPJ Timiș.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 318 sancţiuni contravenţionale, majoritatea fiind pentru nerespectarea normelor rutiere.

De asemenea, poliţiştii rutieri au reținut în vederea suspendării 32 de permise de conducere și au retras 17 certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.