Clubul de prima ligă ACS Poli a scăpat pentru moment de o nouă depunctare și de emoțiile neîndeplinirii condițiilor din dosarul de licențiere. Gruparea de pe Dan Păltinișanu a anunțat plata datoriilor de 142.000 de euro cu câteva zile înainte termenului limită.
Vești bune pentru fotbalul timișorean din Liga I. ACS Poli va îndeplini condițiile necesare licențierii pentru sezonul viitor după ce au fost plătite datoriile cele mai urgente. Vestea vine din partea președintelui clubului, Sorin Drăgoi, cu doar trei zile înaintea termenului de depunerii al dosarului la Federatia Romana de Fotbal.
”Conducerea clubului nostru anunță plata tranșei a doua din transferul lui Pedro Henrique de Santana Almeida de la clubul Galicia și închiderea definitivă a datoriei către gruparea amintită. Odată cu plata datoriei către jucătorul Georgi Sarmov și achitarea plăților către ceilalți debitori, Poli Timișoara și-a onorat toate datoriile restante în vederea finalizării dosarului de licențiere. Îndeplinirea acestui obiectiv ne dă mari speranțe în lupta pentru rămânerea în primul eșalon fotbalistic!” se arată într-un comunicat oficial semnat de președintele grupării.
Sumele la care face referire Drăgoi însumează 142.000 de euro și reprezintă rata a doua a transferului brazilianului (100.000 de euro) plus salariile restante către foștii jucători Sarmov și Kirschstein. Rezolvarea acestor restanțe reprezintă un prim pas către primirea licenței și implicit menținerea în Liga I.
Datoriile clubului ACS Poli se cifrează în acest moment la aproximativ 1,7 milioane euro însă până la finalul sezonului vor intra în conturi mai bine de jumătate de milion de euro din drepturi TV și din drepturile Cupei Ligii.