Pirotehniștii s-au deplasat vineri seară la sediul televiziunii România TV, din Casa Presei, după ce redacția a primit un e-mail în care un bărbat susținea că în sediu de află o bombă.
La ora la care a fost trimis e-mail-ul cu amenințarea, în sediul televiziunii se afla ministrul Apărării, Gabriel Leș, invitat la o emisiune.
Angajații televiziunii au anunțat printr-un apel la 112 că au primit mesajul care conține amenințarea, iar la fața locului s-au deplasat pirotehniști și mai multe echipaje de poliție, care investighează alerta.
Potrivit România TV, SRI l-a identificat pe autorul amenințării, fiind vorba despre un bărbat din Timișoara.
sursa – libertatea.ro