Ambulatoriu de obstetrică – ginecologie ca-n Occident, la Timişoara, după o investiţie de două milioane euro. De ce analize gratuite beneficiază pacientele

2233
maternitatea odobescu

Ambulatoriul de obstetrică şi ginecologie al Maternităţii „Odobescu” din Timişoara, care aparţine de spitalul municipal, arată ca-n Occident. Astfel, pacientele care ajung aici sunt tratate sau beneficiază de consultaţii şi analize la standarde europene. Peste două milioane de euro, bani primiţi de la Uniunea Europeană în cadrul unui proiect, au fost folosiţi pentru modernizarea parterului şi demisolului Maternităţii „Odobescu”, unde au fost amenajate 14 cabinete.

Prin urmare, au fost create cabinete moderne de ginecologie, neonatologie, dar şi o cameră de sterilizare şi o sală de tratament. Totodată, cu banii primiţi de la Uniunea Europeană, noile încăperi au fost dotate cu echipamente medicale de ultimă generaţie. Printre acestea se numără ecografe, radiocautere sau un electroencefalogram pentru neonatologie.

„Toate aparatele pe care le-am achiziţionat sunt noi. Am cumpărat echipamente cu care se pot realiza anumite intervenţii care necesită doar internare de zi. Din luna ianuarie, ne vom desfăşura activitatea medicală în spaţii modernizate şi dotate conform standardelor europene”, a explicat medicul ginecolog Olimpia Oprea.

Toate analizele de care femeile din vestul ţării vor beneficia la Maternitatea „Odobescu” cu ajutorul echipamentelor medicale nou achiziţionate se vor realiza gratuit, din ianuarie 2016. Pacientele trebuie doar să se prezinte cu un bilet de trimitere de la medicul de familie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.