Ambasadorul SUA, Hans Klemm, ne „linişteşte”: nici în 2016 nu vom intra în programul Visa Waiver

99

Ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm, a declarat, luni, că nu este foarte optimist cu privire la șansele României de a deveni parte a programului Visa Waiver în 2016, având în vedere că participanții români la acest program au o rată de refuz mai mare decât procentul minim legal de 3%, dar și perspectivele reduse ca această prevedere să fie modificată dat fiind contextul politic din SUA.

„Legea americană cere ca participanții la programul Visa Waiver să aibă o rată de refuz nu mai mare de 3%. Ultimele statistici cu rata de refuz în cazul României, publicate acum mai bine de un an, arată că, deși evoluția era în direcția bună, rata de refuz era încă în mod considerabil mai mare de 3% și, de aceea, România nu se califică încă pentru acest program”, a afirmat Klemm, la o masă rotundă cu jurnaliștii.

El a precizat că, în condițiile în care rata de refuz în cazul României rămâne „în jur de 10%” și contextul politic nu este favorabil modificării legii astfel încât procentul minim să fie crescut, îi este foarte greu să fie optimist în legătură cu includerea României în programul Visa Waiver.

„Potrivit legislației actuale, există un număr de pași procedurali legali care trebuie făcuți și rata de refuz al aplicanților români pentru viză trebuie să scadă sub un anumit procent legal. În ceea ce privește pașii care trebuie făcuți, în afară de rata de refuz, practic toți acești pași au fost făcuți. Este un acord care a fost semnat anul trecut în octombrie care încă trebuie ratificat în Parlamentul României, dar toate celelalte cerințe au fost, practic, îndeplinite. Acum este important să scadă rata de refuz”, a explicat Klemm.

Diplomatul american a vorbit și despre rolul pe care Statele Unite l-ar putea avea astfel încât să scadă rata de refuz în cazul României.

„Trebuie să explicăm românilor care sunt cerințele pentru a fi eligibili în obținerea unei vize de non-imigrant pentru a merge în SUA. Dacă am face o treabă mai bună pentru a explica românilor aceste cerințe, nu numai aici în București, dar în toată țara, i-ar putea descuraja într-un sens pozitiv să aplice pentru viză pe cei care este puțin probabil că se califică. Este foarte scump, nu este ieftin să aplici pentru viză și practic 10% dintre cei care aplică, nu numai că nu obțin viză, dar fac și o investiție financiară”, a susținut ambasadorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.