Parteneriatul strategic dintre România și Japonia, instituit anul trecut prin semnarea unei declarații comune, semnificând cel mai înalt nivel al relațiilor bilaterale, trebuie materializat prin creșterea legăturilor între cele două țări atât la nivel economic, cât educațional sau cultural. Acesta este contextul în care ambasadorul Japoniei în România, Takashi Katae, a efectuat miercuri, 19 iunie 2024, o vizită la Timișoara, unde s-a întâlnit, la sediul Nokia, cu reprezentanții mediului economic, iar ulterior, la Universitatea Politehnica Timișoara, a vizitat Biblioteca UPT și Centrul de Artă și Tehnologie pentru Colaborarea cu Japonia, supranumit „Jutsu”.
Oaspetele a fost primit de rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, care i-a prezentat atât instituția pe care o conduce, cât și activitățile și evenimentele derulate în cadrul Centrului Jutsu, în special în 2023, anul Capitalei Europene a Culturii, când Centrul de Artă și Tehnologie pentru Colaborarea cu Japonia a organizat, timp de o lună, „Toamna culturii Japoneze la Universitatea Politehnica Timișoara”.
Ambasadorul Japoniei s-a arătat deosebit de încântat atât de activitățile derulate, cât și de denumirea centrului, „Jutsu” fiind un termen din limba japoneză ce poate însemna atât artă, cât și tehnologie.
Cursurile de limba japoneză au demarat la Universitatea Politehnica Timișoara în 2018, susținute inițial de fostul ambasador al Japoniei în România, Kanji Tsushima, iar ulterior de prof. dr. Camelia Nakagawara, niponolog cu o îndelungată experiență de cercetare și predare la nivel universitar, atât în Japonia cât și în SUA, având un success peste așteptări.
Obiectivul Centrului Jutsu este de a fi și un „hub” pentru inițiative interdisciplinare, dar și o umbrelă deschisă tuturor activităților artistice, tehnice sau științifice legate de Japonia, sau realizate fie în colaborare cu entități academice sau ale industriei din Japonia, fie cu sprijinul acestora.
Ambasadorul Takashi Katae a vorbit și despre interesul companiilor japoneze de a investi în România în domenii cum ar fi tehnologia informației, infrastructură, energie regenerabilă etc, explorând astfel potențialul UPT de a oferi specialiști, dar al universităților japoneze de a colabora cu instituții de învățământ superior din România.