În perioada 13 – 14 octombrie va avea loc în incinta amfiteatrului de la Universitatea de Vest Timişoara, începând cu ora 10:00, Conferința Internațională de Studii Teatrale, ce a ajuns la cea de-a II-a ediție.
Teatrul și politica sunt două instanțe strâns legate, aflate într-o continuă relație, cu o sferă largă de influență. Relația teatrului cu politica reflectă o diversitate de păreri, care se regăsesc deseori în spațiul public. Termenul théatron s-a referit încă din antichitate la un spațiu în cadrul căruia s-a dezbătut asupra democrației, iar în contemporaneitate se poate constata o intensificare a aspectelor lui politice. Conferința își propune să aducă în discuție modul în care se manifestă pozițiile contrare, respectiv rolurile care le revin teatrului și politicii în contextul actual.
Un modul aparte, “Teatrul minorității germane în România – ieri și azi“, propune reflecții asupra importanței teatrului minoritar care, de-a lungul timpului, a întâmpinat etape de opoziție și adaptare.
La conferință participă personalități din Anglia, Austria, Bulgaria, Germania, Ungaria și România – cadre didactice universitare, cercetători, directori de teatru, scriitori, practicieni în domeniul artelor spectacolului.
În cadrul conferinței, Ambasadorul Republicii Austria în România, Gerhard Reiweger, va acorda Crucea de Onoare Austriece pentru Știință și Artă prof. dr. habil. Eleonora Ringler-Pascu de la Facultatea de Muzică și Teatru, Universitatea de Vest din Timișoara.