1.1 C
Timișoara
marți 24 decembrie 2024

ALTERCAȚIE într-o primărie din Banat, din care au rezultat două dosare penale…

Discuțiile din biroul primarului au degenerat atât de tare încât organele de cercetare penală au întocmit două dosare penale! Primul, pentru infracțiunile de ultraj şi violarea sediului profesional, dosar trimis deja în judecată, iar cel de-al doilea, pentru loviri și alte violențe, abuz în serviciu, tâlhărie, distrugere și amenințare, acesta fiind încă în lucru!

Potrivit colegilor de la expressdebanat.ro, scenele violente care au avut loc în biroul lui Gheorghe Puiu Percea, primarul comunei Ciclova Română, în urmă cu doi ani, nu au rămas fără urmări. Elena Crașovan, femeia care l-a agresat chiar în biroul său de primar, a fost trimisă recent în judecată. Urmărită penal pentru ultraj, violarea sediului profesional și tentativă la furt în scop de folosință, femeia va răspunde în sala de judecată doar pentru primele două infracțiuni, pentru cea de-a treia procurorul de caz dând ordonanță de clasare. În rechizitoriu s-a reținut că femeia l-a agresat fizic pe edilul-șef și a refuzat să părăsească la cererea acestuia biroul și sediul instituției. Primarul Percea s-a ales și el cu un dosar penal, fiind reclamat de femeia violentă pentru o pleiadă de infracțiuni: loviri și alte violențe, abuz în serviciu, tâlhărie, distrugere și amenințare.

L-a pălmuit în biroul din primărie!

Elena Crașovan a sărit la gâtul primarului din Ciclova Română în dimineața zilei de 25 aprilie 2014, în urma unor discuţii contradictorii. În urma audierii lui Gheorghe Puiu Percea și a martorilor evenimentelor reprobabile, s-a stabilit că Elena Crașovan s-a prezentat la Primăria Ciclova Română, în biroul contabilei, căreia i-a solicitat să-i elibereze o copie xerox după o adeverință ce fusese eliberată anterior altui membru al familiei femeii. A fost refuzată, dar condusă în biroul primarului pentru a-i explica și acesta că nu i se poate da copie xerox după o adeverinţă eliberată unei alte persoane. „Pentru că i-a fost refuzată eliberarea unei copii xerox, inculpata Elena Crașovan a aruncat pe jos cu căciula și poşeta și concomitent l-a lovit cu palma peste față și l-a zgâriat pe obraz pe primarul Gheorghe Percea”, a stabilit procurorul de caz. La incident au asistat și mai mulți martori, care au intrat în biroul primarului fiind alertați de tonalitatea vocii inculpatei. În dosar se mai arată că Percea i-a solicitat în mod repetat femeii supărate să părăsească sediul Primăriei, dar aceasta a refuzat, fapt pentru care primarul a fost nevoit să o conducă afară prin folosirea forţei. În sensul că a prins-o de mână și a tras-o în afara biroului. După ce Elena Crașovan a părăsit biroul primarului, s-a deplasat în alt corp de clădire, într-un birou, de unde a încercat să folosească fără drept telefonul fix pentru a suna la 112, ca să anunţe organele de poliție.

Agresoare sau victimă?!

Primarul Percea, care se afla în îndeplinirea atribuţiunilor de serviciu ce implică exercitarea autorităţii de stat în momentul incidentului, a solicitat tragerea la răspundere penală a Elenei Crașovan, precizând însă că nu se constituie parte civilă. Cu alte cuvinte, nu are niciun fel de pretenții de la femeia care l-a pălmuit și zgâriat. Fiind audiată, femeia nu recunoaște faptele comise și susține că, de fapt, ea este persoana care a fost agresată. Din declarațiile martorilor audiați rezultă însă cu certitudine că femeia l-a lovit în mod repetat pe primarul comunei Ciclova și a refuzat să părăsească biroul acestuia și sediul instituției, deși i se ceruse asta în mod explicit. Elena Crașovan a sesizat și ea în aceeași zi organele de poliție că a fost agresată de primarul Percea, iar ulterior, pe parcursul urmăririi penale, în 24 iulie 2014, a venit cu o a doua plângere prin care sesizează că a fost agresată de primar, care ar fi deposedat-o prin violență de un reportofon cu care a înregistrat o discuție cu funcționarii Primăriei și l-a deteriorat aruncându-l pe podea. În cuprinsul aceleiași plângeri, femeia a sesizat că în cursul lunii martie 2014 a fost insultată și amenințată de Gheorghe Percea.

Primarul, cercetat separat

Deși în cauză nu au rezultat indicii temeinice cu privire la aceste fapte, consider că cercetările sunt incomplete cu privire la săvârșirea infracțiunilor de loviri și alte violențe, abuz în serviciu, tâlhărie, distrugere și amenințare, fapt pentru care vom disjunge cauza cu privire la aceste infracțiuni”, a notat procurorul de caz. Aceste infracțiuni de care e acuzat primarul Percea vor fi cercetate într-un dosar penal separat. Edilul nu-și face însă niciun fel de griji. „A sărit la mine să mă zgârie pe față, noroc că m-a lăsat Dumnezeu mai robust. Nu are o problemă de fond cu mine. Ea a pus presiune pe toți funcționarii Primăriei, dorea niște chitanțe de 20 de ani, dorea să nu mai ia un verișor primar de-al ei niște produse care, în fapt, erau ale surorii sale, ea a trimis împuternicire din SUA pentru verișorul ei. Culmea e că am invitat-o la mine în birou să stăm de vorbă. Și atunci a sărit pe mine. Ea, cât a locuit în SUA, a avut cu un avocat sau doi 20 de ani procese. E procesomană. A încercat să se răzbune la alegerile locale, a inventat tot felul de probleme. Adversarii mei politici au considerat că fac un bine dacă o iau de partea lor. Până la urmă cred că s-au săturat și ei de ea”, a declarat Puiu Percea pentru Express de Banat.

Sursa: expressdebanat.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat de 30 de ani din Timiș s-a aruncat de pe un pod

Un bărbat de 30 de ani s-a sinucis în această seară. S-a întâmplat în jurul orei 19:43. Acesta s-a aruncat de pe un podul...

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Citește și :