Alte și alte pălării pentru aceleași Mării. Foto

694

La începutul lunii septembrie, pe data de 8, toți creștinii, indiferent de etnie sau rit, sărbătoresc cu mare bucurie Naşterea Maicii Domnului, cea mai mare sărbătoare a toamnei, cunoscută drept Sfânta Maria Mică. La noi vara e încă în toi și toamna departe. Deși se spune că ar trebui schimbată garderoba. Țăranul hâtru a și scornit o vorbă ce leagă sărbătoarea de portul pălăriei. Se spune că „după Sântă Mărie te lepezi de pălărie”. Sigur că vorba de duh nu este spusă în forma asta publicabilă și este mult mai frustă și plină de savoarea scrisului cam deșuchiat al lui Creangă.

Asociaţia Femeilor de Afaceri din România a organizat, în această zi specială, pe platoul din fața Operei din Timişoara, un eveniment pe măsură: ediţia a doua a Paradei Pălăriilor!
Cu un debut extraordinar, anul trecut, în luna octombrie, Parada Pălăriilor a fost gândită pentru a readuce la viaţă nu doar un accesoriu al vremurilor frumoase de odinioară, ci un spirit! Arta de a purta pălărie, fie că vorbim de “reginele” ei, femeile, fie că în cauză sunt bărbaţii!

Amfitrionul evenimentului din 8 septembrie a fost, ca şi anul trecut, europarlamentarul Maria Grapini, preşedinte de onoare AFAR.

„Voi fi bucuroasă să deschid, la Timişoara, alături de preşedinta AFAR, Angela Podariu, ediţia a doua a unui asemenea eveniment. Parada pălăriilor în piaţa simbol a acestui oraş, atmosfera de sărbătoare… toate mă fac să fiu fericită şi mândră. Sper că acţiunea va prinde contur şi în alte locuri, pe baza sloganului atât de drag nouă, azi în Timişoara, mâine-n toată ţara. Viitoarea capitală culturală europeană merită astfel de evenimente inedite, punerea în valoare a oamenilor frumoşi şi a ideilor generoase. Ca şi anul trecut, sunt invitate să participe asociaţiile femeilor de afaceri din ţară, membre ale Coaliţiei Femeilor de Afaceri din România. Lia Lungu, membră de onoare a AFAR şi coordonatoarea proiectului, a fost alături de participanţi“, a declarat Maria Grapini.

Copii, mai ale fetițele, bunicile, adolescentele, femei doar în trecere prin piață sau femei de afaceri dichisite ca pentru o defilare pe covorul roșu erau la fel de elegante și dichisite. Pălării destul de simple de pai, de plajă sau unele pentru ocazii deosebite semnate de designeri recunoscuți, de toate au fost văzute. Au pus în valoare eleganța doamnelor. O pălărie tematică împodobită cu fructe simboliza toamna și a atras imediat toate privirile.
Gluma însă s-a îngroșat când au apărut și domnii. La ei, eleganța era atât de forțată de parcă totul îi strângea. Un costum anost și sobru de un negru funerar, cineva l-a „asortat” la o pălărie de pai cu multe numere mai largă decât era necesar. Un domn foarte incântat de pălăria sa elegantă de fetru fin o purta cu niște șlapi de plajă deloc potriviți. Au mai fost și ceva șepci de vară, tipic americane, dar s-a admis că aduc vag a pălărie.

Ca și anul trecut, când a avut loc prima ediție, Parada Pălăriilor a pornit din fața Operei la o plimbare pe corso, cu revenirea pe celălat trotuar de pe partea opusă. Cei ce nu știau de acțiune au rămas surprinși și au aplaudat copios evenimentul. Au fost premii inedite, jurizări, muzică și momente de glumă și socializare într-o atmosferă destinsă. Doamnele Lia Lungu și Aura Twarovska au încântat cu câte un scurt moment muzical de folclor respectiv de operă.

Dacă inițiativa se va permanentiza sunt șanse să devină un element definitoriu al orașului. Jos pălăria în fața unor pălării elegante! Dacă se clama, pe timpurile când se purta doar bască, faptul că pălăria este a burghezilor și a chiaburilor, acum vremurile sunt altfel. Pălăriile sunt apanajul frumoaselor cu ținute elegante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.