Vineri, 17 noiembrie 2017, la Iulius Mall se va deschide primul magazin din Timişoara al brandului de bijuterii Amazing Jewelry. Magazinul se află la etajul mall-ului, iar la evenimentul inaugural, care va avea loc la ora 19.00, va participa artista Alina Eremia, imaginea brandului în România.
Amazing Jewelry a fost dezvoltat de către Jesper Nielsen, co-fondator al brandului Pandora şi unul dintre cei mai influenţi oameni de business din lume în domeniul bijuteriilor. Lansat în 2016, cu un magazin în Copenhaga, Amazing Jewelry a ajuns, în prezent, la 35 de locaţii deschise în ţări precum Suedia, Norvegia, Germania, Spania, China, Elveţia, Anglia şi România, sub motto-ul „Join the Price Revolution”.
În noul magazin, clientele vor descoperi colecții de brățări, cercei, coliere, pandantive și inele, realizate din argint 925 sau din argint placat cu aur sau aur roz de 18 karate, încrustate cu pietre preţioase şi semiprețioase.
Bijuteriile sunt gândite după cinci concepte diferite: Freedom – o explozie de simboluri amuzante, culori și emoții; Love – care evocă pasiune, zâmbete, lacrimi, fluturi, primul sărut; Luxury – cu diamante, perle și aur pur; World of Rings – colecții de inele care pot fi mari și extravagante sau simple și grăitoare; Trending – cele mai interesante piese din colecțiile Amazing Jewelry.
Calitatea și prețiozitatea pieselor se ridică la standarde înalte, fiind verificate manual. Argintul, diamantele, controlul căldurii, finisarea și alte etape sunt trecute prin 13 mâini înainte ca produsul final să ajungă în vitrinele magazinelor. De acolo, aproximativ la fiecare două săptămâni, colecțiile se înnoiesc, adunând modele pentru cât mai multe gusturi.
(P)