Preşedintele CJ Timiş Alin Nica susţine că întâlnirea avută în Dubai cu Cristian Birlic, despre care se spune că este un apropiat al lumii interlope, a fost întâmplătoare. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al CJ Timiş susţine că întâlnirea a avut loc la iniţiativa lui Birlic.
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, despre care CanCan a dezvăluit, publicând şi o fotografie în acest sens, că s-a întâlnit în Dubai cu Cristian Birlic, care apare în fotografii alături de fiul lui Zaher Iskandarani sau Ioan Nasleu (condamnat pentru şantaj), cu care a discutat despre realizarea unui terminal cargo pe un teren care aparţine Ministerului Transporturilor, a refuzat să comenteze, după apariţia fotografiei, întâlnirea de la restaurant cu Birlic.
Într-o declaraţie pentru „Adevărul”, Nica spus că întâlnirea cu controversatul timişorean din Dubai a avut loc „întâmplător la o masă”.
„Ceea ce vă pot spune e că toate întâlnirile mele oficiale din Dubai au fost realizate ţinând cont de demersurile făcute de instituţiile statului român. Legat de celelalte aspecte siropoase de cancan, nu comentez. Cu domnul Birlic, nici nu ştiam cum îl cheamă, ne-am întâlnit acolo în Dubai. Era un român stabilit acolo, ne-am întâlnit întâmplător la o masă şi de aici toată această extrapolare”, a declarat Alin Nica.
Mesajele dintre Iosif Nicoară, şeful de cabinet al preşedintelui CJ Timiş, şi Cristian Birlic, publicate de CanCan, arată, însă, că întâlnirea nu a fost una întâmplătoare, Nicoară şi Birlic discutând toate detaliile discuţiilor. De altfel, printr-unul dintre mesaje, şeful de cabinet al preşedintelui CJ Timiş îi trimite un draft al unei cereri pe care Birlic să o trimită oficial Consiliului Judeţean.
Contactat pentru a explica rolul său în „cina cu Birlic”, şeful de cabinet al preşedintelui CJ Timiş, Iosif Nicoară, a refuzat să comenteze, solicitând ca întrebările să fie transmise în scris.
Purtătorul de cuvânt al CJ Timiş, Loredana Lungu a transmis, la solicitare „Adevărul” că „delegaţia Consiliului Judeţean Timiş, condusă de preşedintele Alin Nica, a efectuat o misiune economică la EXPO 2020 Dubai, organizată cu sprijinul Camerei de Comerţ Timiş pentru promovarea oportunităţilor de afaceri din judeţ”.
Potrivit Loredanei Lungu, în Dubai, oficialii CJT au încercat să găsească investitori străini pentru: infrastructură aeroportuară/teminal cargo aeroport – centrul logistic modal, agricultură şi zootehnie, capacităţi de stocare fructe şi legume, centrul de agrement balnear.
Întâlnirea cu Birlic, susţine purtătorul de cuvânt al CJ Timiş, a avut loc la iniţiativa Clarion Shipping Services, companie care şi-a manifestat interesul pentru proiectul de cargo, alături de compania Emirates.
Potrivit Loredanei Lungu, „Clarion Shipping Services a luat cunoştinţă din spaţiul public despre posibilitatea de a investi la Aeroportul Timişoara şi a cerut o întâlnire exploratorie pentru directorul executiv Aniyan Kutty”.
„În Dubai, Cristian Brilic, s-a prezentat la întâlnire drept antreprenor privat şi reprezentant al Clarion Shipping Services. Cristian Birlic nu are legătură cu Alteţa Sa, Şeicul Majid Al Mualla – Divisional Senior Vice President International Affairs, pe care reprezentanţii CJ Timiş l-au întâlnit într-adevăr, tot în noiembrie 2021, tot în Dubai, dar în cadrul unei întrevederi de dezvoltare a relaţiilor economice bilaterale dintre România şi Emiratele Arabe Unite”, a mai explicat purtătorul de cuvânt al CJ Timiş.
„Iosif Nicoară nu este acuzat de ceva anume” Potrivit Loredanei Lungu, şeful de cabinet al preşedintelui CJ Timiş, Iosif Nicoară, „a vorbit şi l-a întâlnit pe Cristian Birlic, pentru prima dată, în cadrul întâlnirii unde s-a făcut poza aflată în atenţia presei”.
„Schimbul de mesaje publicat în mass-media a avut loc după întâlnirea la care s-a făcut poza, după ce Aniyan Kutty s-a întâlnit, în noiembrie 2021, cu reprezentanţii CJ Timiş”, a mai declarat Loredana Lungu.
Concret, Alin Nica şi Aniyan Kutty s-au întâlnit în luna noiembrie 2021.
În ianuarie 2022, Birlic şi Nicoară au discutat detaliile unei noi întâlniri, în care şeful CJ Timiş să poată face o poză cu Kutty. Ulterior, Nica a făcut publică fotografia, anunţând că a găsit un investitor.
Purtătorul de cuvânt al CJ Timiş a explicat şi motivele pentru care Alin Nica a negociat în Dubai investiţii pe un teren care aparţine Ministerului Transporturilor.
„Proiectul de dezvoltare a unui centru logistic, dedicat transportului aerian de marfă pe aeroportul din Timişoara a fost promovat de către Consiliul Judeţean Timiş în contextul existenţei în transparenţă publică a proiectului de HG care prevedea transferul terenului de la Aeroport, de la Ministerul Transporturilor către Consiliul Judeţean Timiş”, a mai explicat purtătorul de cuvânt al CJ Timiş.
Loredana Lungu a dat asigurări că şeful de cabinet se bucură încă de sprijinul preşedintelui CJ Timiş, Alin Nica.
„Iosif Nicoară nu este acuzat de ceva anume ca să putem vorbi despre o poziţionare publică a preşedintelui faţă de fapta acestuia”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al CJ Timiş. „Eu am încredere în buna-credinţă a domnului Nicoară. Nu domnul Nicoară nu mi-a intermediat aceste întâlniri”, a spus şi Alin Nica.
Sursa: https://adevarul.ro