10.1 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Alin Nica a trecut cu arme și bagaje în partidul condus de Ludovic Orban | FOTO-VIDEO

De mai bine de două săptămâni circulă un zvon printre cei ce urmăresc viața politică timișeană. Se șoptea pe la colțuri, sau mai pe șleau, că președintele Alin Nica este curtat de alte formațiuni politice, din afara PNL, unde era lider de organizație.

Nemulțumirile au culminat cu ieșirea în stradă a unei bune părți dintre simpatizanții săi împreună cu câteva zeci (să fi fost vre-o 40?) de primari liberali din județ. Cu acel prilej se contesta hotărârea de la centru prin care era impus pe listele coaliției PNL-PSD a parlamentarului Alfred Simonis drept candidat la președenția CJT.
Atunci s-a amenințat cu plecarea din PNL ca ultimă măsură.

Iată că de azi zvonul se confirmă oficial. În prezența lui Ludovic Orban, președintele formaținii Forța Dreptei, Alin Nica a anunțat că este membru al acestui partid.
Conform legii, adeziunea la un partid se consieră automat demisie din fostul partid. Deci nu mai este nevoie de nici un act pentru a părăsi PNL-ul.

În discursul său Alin Nica a motivat plecarea prin militarizarea de facto a partidului liberal și atașarea acestuia ca o remorcă fără valoare la politica de stânga a PSD-ului. Prin afilierera la Forța Dreptei devine automat aliatul celor din USR și adversar al candidatului Nicolae Robu, deși până mai ieri era o frățietate între cei doi.

„… am avut o perioadă de reflecție. M-am consultat cu colegi primari, tineri, oameni simpli. Toți mi-au cerut să mă lupt pentru Timiș și liberalismul de aici. Acum trebuie să luptăm până la capăt pentru dreapta românească aici, în Timiș. Nu putem să ne întoarcem pe vremea comuniștilor și să avem doar un singur candidat în persoana domnului Simonis. Am hotărât să candidez la Consiliul Județean Timiș din partea Forței Drepte. A fost o decizie grea, dar nu am avut de ales întrucât Ciucă și Bode l-au făcut pe Simonis călăul PNL Timiș. Filiala PNL a fost dată gratis PSD. Munca a sute de primari și aleși locali a fost pusă la gunoi pentru a satisface interesele personale de la PSD. Am refuzat să iau parte la șmecherii electorale și să le fiu fidel celor care mi-au dat votul în urmă cu patru ani”, a explicat situația Alin Nica.

Ludovic Orban, întrebat în ce condiții ar mai accepta să colaboreze cu cei din PNL a fost tranșant enunțînd trei cerințe de bază.
Ieșirea lui Klaus Iohannis din politica activă prin care controlează din umbră sau mai fățiș fostul său partid, înlăturarea celor din anturajul dânsului din conducerea liberală și care sunt simple marionete cum sunt: Nicolae Ciucă, Rareș Bogdan, Lucian Bode sau Alina Gorghiu (numiți căței). Și evident ruperea definitivă de PSD.

„Îi urez bun venit acasă lui Alin Nica. Noi suntem liberali, Alin Nica este liberal și împreună vom reuși să împiedicăm tentativa PSD de a pune mâna pe acest județ simbolic. Timișoara este primul oraș eliberat de dictatura comunistă. Din păcate, o juntă militară a fost impusă în fruntea PNL, iar aceasta ucide pas cu pas orice urmă de liberalism și de democrație în PNL.”
a declarat Ludovic Orban ca nou șef al lui Alin NIca.

„Noi, cei din Forța Dreptei, suntem liberalii care nu ne-am predat PSD-ului, nu am făcut niciun pas în spate, nu am cedat la nici un fel de amenințare, chiar și când artileria grea a țintit spre noi. Am convingerea că Alin Nica este un candidat redutabil. Am convingerea că Dominic Fritz poate să ofere dezvoltarea de care are nevoie Timișoara”, a mai adăugat Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :