Inginerul Ilie Vlaicu este, din 1999, manager al Aquatim, operatorul regional al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare din Timiș. Din 2002 — doctor în inginerie al Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul Universității Politehnica Timișoara. A debutat ca inginer chimist la Combinatul Siderurgic Reșiţa. Între 1991 și 1999, a fost asistent universitar și, apoi, șef de lucrări la Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului. Este profesor asociat al Universităţii Politehnica Timișoara, a fost prim-vicepreședinte al Asociației Române a Apei (ARA), iar din ianuarie 2021 — președinte ales al ARA.

— În ultimii 30 de ani, Banatul a avut puțini oameni în structuri naționale de conducere. Puțini miniștri, puțini șefi de instituții de importanță națională, puțini oameni-cheie în funcții importante. Iar acest lucru a generat frustrare și chiar o antipatie față de “„centru”, mai ales că aici, în vestul României, lucrurile au o dinamică ce demonstrează că există lideri competenți. Iată-vă ales, recent, în fruntea Asociației Române a Apei (ARA), o structură națională înființată în urmă cu mai bine de 25 de ani și care reunește principalii actori din industria apei din România. Cât de puternică este ARA și care îi sunt principalele atuuri?

— Asociația Română a Apei (ARA) este o asociație autonomă, profesională, de interes comunitar, cu personalitate juridică, și care este una dintre cele mai puternice și mai mari asociații profesionale din România, cu filiale în toate județele. Membrii săi gestionează împreună afaceri care însumează aproape un miliard de euro, iar numărul de angajați cumulați la nivel național este în jur de 35.000. Investițiile din surse proprii sau fonduri europene din acest sector depășesc miliardul de euro pe an. Așadar, iată câteva cifre, impresionante, de altfel, care arată forța acestui sector. În activitatea desfășurată, ARA organizează periodic întâlniri regionale pe teme specializate, simpozioane, cursuri de instruire profesională, dezbateri cu autoritățile publice locale și utilizatorii, în vederea promovării celor mai bune practici din domeniul operării serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, atât din punct de vedere legislativ, cât și instituțional. Totodată, la nivel central și teritorial, la nivelul Asociației Române a Apei funcționează o serie de comisii de specialitate și grupuri de lucru pe diferite domenii de activitate.

— Ați devenit președinte ARA având ca argument important un proiect de reorganizare a asociației. Care vă sunt principalele preocupări, în acest sens?

— Asociația Română a Apei va trebui să vină în sprijinul membrilor prin coagularea profesioniștilor din domeniu, asigurând astfel un „pool” de specialiști, conectați atât la realitățile sectorului apei din Romania, cât și la noile dezvoltări tehnice naționale și internaționale, ce ar putea acorda asistență în scopul identificării de noi abordări și soluții, precum și în implementarea de „bune practici” colegilor de breaslă. ARA reprezintă cadrul ideal pentru formarea acestora, experții săi fiind cei mai în măsură să formuleze standarde tehnice, să convertească cerințele legale în recomandări de aplicabilitate practică și să definească noi reglementări și proceduri, îmbinând rezultatele cercetării și științei cu experiența practică.
Însă, dincolo de a fi un furnizor de normative și bune practici, platformă de expertiză și transfer de know-how, ARA va trebui să preia un alt rol mult mai important, acela de generator de impulsuri în politica sectorială, guvernamentală sau locală, pentru a reprezenta interesele conexe asigurării sigure și durabile a aprovizionării cu apă potabilă și a evacuării apelor uzate. Vom face aceste lucruri prin elaborarea unei serii de documente de poziție, care vor prezenta opiniile ARA cu privire la aspecte importante la nivel sectorial, pe termen mediu și lung, într-o formă cât mai detaliată, dar și prin elaborarea unor rapoarte anuale care să ofere o privire de ansamblu asupra sectorului, în vederea verificării impactului și actualizării măsurilor prevăzute în strategia națională.
— Atât schimbările climatice, cât și cele generate de pandemie sunt evidente. În acest context, cu ce provocări importante din domeniul apei și, implicit, al mediului se va confrunta ARA?

— Cu toate că majoritatea românilor percep apa ca fiind o resursă inepuizabilă, conform Raportului Diagnostic al Băncii Mondiale privind Apele din România, țara noastră este aproape de a deveni o țară cu stres hidric, având o disponibilitate anuală de 1,930 m3 de apă pe cap de locuitor, față pragul de 1,700 m3 pentru deficit de apă, sau față de o medie europeană de aproximativ 4.000 mc — fapt ce subliniază încă o dată importanța și necesitatea promovării gestionării durabile a sectorului. Având în vedere modificările demografice ale ultimilor ani, precum și schimbările climatice înregistrate, este nevoie de abordări complexe, holistice, de gestionare a tuturor ciclurilor artificiale și naturale ale apei. Soluțiile alese trebuie să fie flexibile pentru a satisface cerințele dinamice ale vremii, pentru a reduce riscul și pentru a proteja durabilitatea, ținând totodată cont și de aspectele economice și sociale implicate.
Ne aflăm acum într-un punct de răscruce, România având nevoie atât de extinderea infrastructurii de alimentare cu apă potabilă și evacuare a apelor uzate, cât și de modernizare a infrastructurii existente, pentru a îmbunătăți reziliența operațiunilor critice, pentru a satisface nevoia consumatorilor și a proteja resursele de apă.
Pandemia de COVID-19 a socos în evidență necesitatea digitalizării și folosirii instrumentelor digitalizării pe scară din ce în ce mai largă. Aderarea operatorilor de apă la schimbarea digitală este necesară pentru asigurarea dezvoltării pe termen lung a acestora, dar și pentru asigurarea interconectării la bazele de date digitale la nivel național. Operatorii de apă și canal din România gestionează baze de date imense, provenite de la diferitele sisteme implementate, dar care nu sunt folosite la adevărata lor valoare. Pasul următor este analizarea acestor informații, integrate într-un sistem digital care să interpreteze și să permită operatorilor eficientizarea activității și previzionarea costurilor de operare și investițiilor pe termen lung. Investițiile în digitalizarea operării sistemelor de apă și canal au ca scop reducerea masivă a costurilor de operare, atât cu forța de muncă, cât și prin eficientizarea energetică și a fluxurilor de lucru.
— După 2000, o bună parte dintre rețele noi de apă și canal, precum și dintre cele reabilitat, s-a făcut cu fonduri europene nerambursabile. Fără acești bani, ar fi fost complicate, dacă nu chiar imposibile, marile investiții. Totuși, gradul de absorbție al acestor fonduri este limitat. Iar investiții din fonduri proprii ar însemna creșterea rapidă a facturilor de apă și canal în România. Ce se va întâmpla pe mai departe?

– La finele anului 2019, populația conectată la sistemul public de alimentare cu apă potabilă a reprezentat 70,9% din populația rezidentă a României, în mediul urban acoperirea fiind chiar de 98,7%. Populația deservită cu servicii de canalizare, la nivel de ţară, este de aproximativ 54,2%. Aceste cifre ne plasează la coada clasamentului țărilor din Uniunea Europeană. Este îngrijorător. Avem la dispoziție fonduri europene, dar nu prea știm să le absorbim, iar cauzele sunt multiple. Practic, indiferent de guvernele care s-au perindat la putere sau de perioadele analizate, se constată că avem un grad de absorbție limitat. Cu alte cuvinte, am ajuns la un punct de inflexiune care nu mai poate fi depășit cu legi și proceduri. Sistemul și-a atins limitele. Accentul s-a pus pe eficacitatea contractării, și nu pe eligibilitatea şi calitatea proiectelor depuse.

Probabil cea mai importantă dintre cauze este legată de necorelarea diverselor instituții centrale și locale implicate în gestionarea proiectelor de investiții în domeniu. Există instituții ale căror activități se suprapun, cum există și instituții care intervin în lanțul decizional, uneori chiar decisiv, deși nu au nicio răspundere. Din punct de vedere managerial, dacă privim sistemul ca pe unul care funcționează după o organigramă, cum ar fi normal să fie, centrul de decizie ar trebui să coincidă cu centrul de răspundere. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă și, ca urmare, apar conflicte instituționale în sistem, care nu duc la rezultate așteptate.

Pe de altă parte, nu există o corelare între diversele surse de finanțare existente la nivelul ministerelor și, de multe ori, rezultă capacități tehnice nefuncționale sau depășite tehnic. România nu va putea face investiții doar din resurse interne, fiindcă va ajunge repede la limita de suportabilitate. Trebuie găsite soluții pentru creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene.
— Prognoza spune că în 2050 populaţia lumii va fi 9,1 miliarde de oameni, cu aproape două miliarde mai mult decât acum. Chiar dacă populația țării noastre va scădea, centrele urbane, între care și Timișoara, o să se dezvolte accelerat. Iar asta înseamnă și o „presiune” asupra rețelelor de apă și de canal. Este pregătită Aquatim să facă față?

— Da, Societatea Aquatim este pregătită să facă față unei astfel de provocări, fiindcă strategia noastră de dezvoltare și investiții se face coordonat, pe baza unui master plan în care am ținut cont de aceste aspecte. Uzinele de apă și stația de epurare și rețelele aferente sunt dimensionate pentru a satisface întreaga zona metropolitană. Majoritatea localităților periurbane sunt deja racordate la sistemele Timișoarei, iar în perioada următoare finalizăm și localități încă neracordate, precum Remetea și Giarmata.
— Există o preocupare, la nivel central, a autorităților pentru susținerea și dezvoltarea pieței serviciilor de apă și canalizare?

— Autoritățile centrale nu sunt foarte motivate pentru a investi în alimentarea cu apă din cauza faptului că responsabilitatea gestionarii apei și a canalizării revine autorităților locale și, în acest fel, nu o consideră o problemă națională. Totuși, după aderarea României la Uniunea Europeană, în capitolul legat de protecția mediului sunt numeroase constrângeri pentru a introduce sistemul de alimentare cu apă și canalizare în cât mai multe localități, urmate de anumite penalități, în caz de neconformare. Așadar, în România există preocupări pentru dezvoltarea sectorului apei, acestea provenind și din nevoia mare de investiții, estimată la mai mult de 20 miliarde de euro pentru rezolvarea accesului tuturor cetățenilor la serviciul de apă și canalizare. Există, în același timp, și presiunea infrigementului din partea UE, ca urmare a neconformităților de mediu existente și nerezolvate în timpul asumat și care ar putea costa țara sume importante de bani, sub forma unor penalități. Totodată, sunt programe de finanțare din surse europene nerambursabile, dar și din surse naționale.

— Cum se poziționează autoritățile locale?

— Autoritățile locale se uită la segmentul de alimentare cu apă mai degrabă ca la un serviciu social care trebuie asigurat la tarife cât mai mici. Evident că și aceasta este o țintă, însă sistemul de alimentare cu apă este un sistem complex și dinamic, în care trebuie să se investească mereu, pentru că altfel sistemul capotează. Poate că cel mai bun contraexemplu este sistemul de termoficare centralizat, care este efectiv la marginea falimentului, cu efecte imprevizibile pentru clienti, dar și pentru autorități, care pot pierde un patrimoniu uriaș. Dacă la căldură și apă caldă mai sunt surse alternative, închipuiți-vă ce s-ar întâmpla într-un oraș fără apă.

Din fericire, companiile de apă au intrat în diverse programe de finanțare, și situația este mai bună. Cu toate acestea, și în cazul apei, autoritățile locale trebuie să se repoziționeze fiindcă mai sunt unele probleme și trebuie îmbunătățite elementele de siguranță pentru un serviciu vital al populației.

— Privatizarea companiilor de apă nu ar fi o soluție pentru o mai bună gestionare a producerii apei potabile în România?

— Alimentarea cu apă este un serviciu strategic care necesită multă analiză înaintea luării unei decizii de privatizare. Există multe particularități care trebuie bine analizate de specialiști, cu atât mai mult cu cât sunt mai multe forme de privatizări. Există câteva incompatibilități între privatizare sau anumite forme de privatizare și atragerea fondurilor europene nerambursabile, care, cu precădere, se adresează domeniului public.

În România există experiența privatizării serviciilor de gaz și de curent electric, care poate fi analizată corespunzător. Pe de altă parte, dacă aceste servicii de apă rămân în mâna publică, ele trebuie gestionate de specialiști în adevăratul sens al cuvântului, altfel se irosește banul public. În țară mai există exemple de servicii de alimentare cu apă la limita supraviețuirii, gestionate după algoritmul politic.

— Ținând cont că sunteți lider național în domeniul apei, dacă ar trebui să transmiteți un mesaj guvernanților, care ar fi acesta?

— Le-aș spune că protecția mediului este un sector costisitor, cu restricții majore și cu penalități pe măsură. Decât să așteptăm inactivi și să plătim penalități pentru infringement, de exemplu, ar trebui să fim proactivi și să privim mediul ca pe o oportunitate de dezvoltare națională, practic, un motor de dezvoltare a economiei naționale. Este importantă poziționarea mediului în centrul strategiei de dezvoltare națională. România trebuie să fie pregătită în fața unor astfel de provocări dacă dorește să conteze în viitoarea piață mondială din acest domeniu. Dacă nu ne raportăm la aceste provocări într-un mod proactiv, vom rămâne o simplă piață de desfacere pentru țările și companiile care înțeleg să-și dezvolte afacerile pe piața mediului.