4.1 C
Timișoara
miercuri 25 decembrie 2024

Alianța Dreptei Unite vrea să conducă județul prin Alin Nica dar și cele două municipii | FOTO-VIDEO

După lungi lupte (negocieri) ce au durat aproape o săptămână liderii politici adunați în jurul alianței Dreapta Unită au căzut de acord trasând o concluzie finală. Se renunță la susținerea candidaturii lui Nicu Fălcoi la președenția Consiliul Județean Timiș și va fi propus (și ajutat) să acceadă la un nou mandat actualul președinte Alin Nica.

Anunțul a fost făcut vineri de către liderii Alianței Dreptei Unite: Dominic Fritz de la USR, Alin Nica de la Forța Deptei și Ligia Dugulescu președinta PMP. Scopul principal declarat este de a contracara întărirea peste măsură a actualei coaliții guvernamentale ce tinde să devină partid- stat. Cei trei consideră în unanimitatea că prin această formă de opoziție vor aduce PSD-ul la dimensiuni mult mai reduse.

„Am găsit o soluție optimă pentru Timișoara și pentru Timiș. După câteva zile de negocieri, pot să anunț cu încredere că am agreat ca în dată de 9 iunie să mergem cu Alin Nica drept candidat din partea Alianței Dreapta Unită pentru președinția CJT. Am agreat mai departe că vom candida, bineînțeles, și pe o listă comună la Consiliul Județean Timiș, USR, Forța Dreptei și PMP. Și am agreat că și peste tot în județ să candidăm în formulele cele mai câștigătoare pentru a bate noul partid unic PSD-PNL”, a motivat opțiunea formațiunii sale Dominic Fritz, președintele USR Timiș.
Tot dânsul a recunoscut, mai de nevoie pentru a întări proaspăta alianță, că în ultimii ani au avut opinii diferite față de președintele Nica dar că au avut și bune colaborări. În acest sens a fost evocat succesul evident al Capitalei Culturale Europene din anul precedent ca fiind cel mai important act politico-administrativ. De altfel Timișoara culturală, în opinia lor, ar trebui să continue să se dezvolte, în anii ce vin, după acest start reușit.

„…în ultimii patru ani nu a fost întotdeauna soare între noi. Și adevărul este, în primul rând că, de fapt, a existat o colaborare bună între PNL și USR. La nivel județean, USR a dat și încă dă un vicepreședinte; la nivel de Timișoara, PNL a dat un viceprimar. Am reușit să rezolvăm mai multe probleme administrative împreună. Vă amintesc de terenul pe strada Paris pentru parcare, sau Aerodromul Ciocă, probleme care nu s-au rezolvat de 20 de ani, pe care noi doi, în ciuda diferențelor noastre, le-am rezolvat în ultimii ani. Și menționez și colaborarea pe care am avut-o cu Capitala Culturală, în care ne-am unit în beneficiul Timișoarei.
Bineînțeles că au existat și diferențe, vreau însă să subliniez că aceste diferențe nu au fost personale între Alin Nica și mine. Au fost diferențe politice, și da, au fost și diferențe, dat de faptul că pentru PNL, așa cum a exprimat-o candidatul PSD-PNL la primărie, [răul suprem este USR]. L-am citat pe domnul Nicolae Robu, care a scris acest lucru în ultimele zile. Răul suprem în politica românească ar fi USR-ul. Alin Nica este un om care nu crede că răul suprem este USR, Alin Nica crede că Răul Suprem este PSD și cu acest crez vom merge înainte”,
a întărit cele spuse primarul Fritz.

Președintele județean al filialei PMP Timiș, Ligia Dugulescu, a fost și ea prezentă la evenimentul de prezentarea listei de candidaturi pentru Consiliul Județean.
„Mă simt onorată și privilegiată să iau parte la acest moment istoric, când pentru prima dată în mulți ani vom avea șansa de a avea și liderul orașului și al județului împreună în aceeași echipă, gândind împreună și urmând o viziune comună pentru Timișoara și Timiș. PMP consideră benefică și oportună această decizie de a-l desemna pe domnul Alin Nica ca și candidat la președinția Consiliului Județean. Personal, cred că în 9 iunie, timișorenii și timișenii vor avea o oportunitate unică de a vota Alianța Dreapta Unită, alegând astfel cea mai bună opțiune pentru viitorul lor și al copiilor lor”, a declarat Ligia Dugulescu elogiind caracterul de vârf de lance în politică al Timișoarei.

„Știu că am făcut și greșeli, fiecare dintre noi suntem supuși erorii, dar ceea ce pot să vă spun foarte clar este că proiectul pe care îl gândim pentru Timiș și pentru Timișoara transcende orice astfel de disensiune pe care noi am fi putut-o avea în trecut. Eram, în primul rând, din partide care s-au luptat în timpul campaniei 2020 cu toate armele. Era, evident, o chestiune de necunoaștere reciprocă, pentru că nu ne-am cunoscut înainte, nu știam ce fel de oameni suntem, nu știam, nu cunoșteam ideile și viziunile celorlalți, dar spre deosebire de momentul 2020, acum suntem în fața situației în care putem veni deschiși, cu inima curată în fața cetățenilor, să le propunem un proiect dinainte gândit, dinainte discutat, o viziune armonizată pentru Timiș și pentru Timișoara, cu care să nu vindem gogoși nerealiste către cetățeni, ci să venim cu o propunere realizabilă, realistă pentru dezvoltarea Timișului și a Timișoarei”,
a mai adăugat la cele spuse de colegii săi Alin Nica.

Prin candidatura medicului Ervin Floroni la postul de primar la Lugojului se dorește realizarea unui pol politic ce va duce la o dezvoltare economică pe axa Lugoj-Timișoara-Arad. Aceasta va un prim pas spre realizarea unul centru metropolitan cu circa un milion de locuitori și multe facilități industrial-antreprenoriale.
Dacă totul merge după program se dorește ocupare a cel puțin 15 locuri în CJT după o schemă ce va cuprinde opt pentru USR, șase pentru Forța Dreptei și un loc pentru PMP. Referitor la Consiliul Local Timișoara nu s-a vorbit prea mult acolo va rămâne lista de propuneri anteriore stabilită cu reprezentanții minorităților naționale.

 

 

 

 

Alte subiecte :

Colindătorii au poposit la Spitalul „Victor Babeș”

Spitalul Victor Babeș din Timișoara a primit în Ajunul Crăciunului Colindători. Peste 50 de colindători au venit să le vestească nașterea lui Iisus Hristos...

Tradiții și obiceiuri străvechi de Crăciun! Ce nu este bine să facem în această zi

An de an, este sărbătorită Nașterea Domnului, în perioada 25 - 27 decembrie. De-a lungul timpului, tradițiile și obiceiurile de Crăciun s-au dezvoltat și...

Citește și :