În comuna Checea din județul Timiș, locul de primar a rămas vacant de ceva vreme. Pe data de 5 noiembrie se va desfășura un scrutin pentru ocuparea acestui post de edil al comunei.
Cele două formațiuni politice de la putere, PSD și ALDE, au hotărât să aibă un singur candidat comun pentru acest post. Poate au fost încurajați și de faptul că acolo unde au mai aplicat această procedură au avut până acum succes.
Azi la sediul ALDE Timiș liderul acestui partid, Marian Cucșa și liderul PSD județean, Călin Dobra, au adus în fața opiniei publice pe Cristian Oniță, candidatul de primar. Sau chiar „primarul” cum a fost recomandat de optimiștii săi colegi.
Economistul Cristian Oniță se prezintă ca om al locului. Este născut și crescut în Checea. De unde a plecat în anul 2000 pentru a se dedica profesiei în Timișoara. Acum este administratorul unui important hotel din oraș. Nu a rupt deloc legăturile cu locul natal, acolo unde se întoarce des. Chiar a fost un apropiat al fostului primar cu care se mai consultau pe diverse probleme de interes comun.
Ca orice comunitate mai mică, localitatea Checea se confruntă cu destul de multe probleme, dar nicicare din ele nu sunt de nerezolvat. Poate cea mai stringentă ar fi izolarea artificială a localității. Una din primele urgențe în care se va implica Oniță ar fi o legătură de autobuz sau microbuz între gara Cărpiniș și Checea care să facă legătura cu toate trenurile ce trec prin zonă. O altă problemă ar fi și atrgerea de cât mai multe firme ce ar putea oferi noi locuri de muncă.
Important ca aceste promisiuni să convingă și cetățenii ce vor ieși la vot.
aici la checea ar trbui o sala polivalenta. probabil o rezolva dobra.