10.1 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Alfred Simonis candidează, oficial, la președinția Consiliului Județean Timiș ,,Din iunie, epoca în care Timișul a pierdut inclusiv competiția cu județele vecine se va încheia”, anunță liderul social-democrat | FOTO-VIDEO

De mai bine de o lună de zile, președintele interimar al Camerei Deputaților și liderul PSD Timiș Alfred Simonis face obiectul unor dezbateri dintre cele mai aprinse, un semn că intrarea sa în cursa electorală locală dă unora frisoane pe șira spinării.

Politicieni din cele mai diferite partide ori alianțe s-au întrecut să-l descrie ca un pericol absolut sau, după cum suna etichetarea cam lipsită de imaginație a unui lider de opinie ce nu a citit prea multe, drept ,,inamicul public numărul unu”.

Acum, Alfred SImonis a ieșit din tăcerea ce și-a impus-o și a anunțat, oficial, că va candida la președinția Consiliului Județean Timiș. În toată perioada ce va urma el se va concentra pe campania sa electorală și nu va răspunde atacurilor adversarilor politici. Simonis a ținut să atragă atenția că, în ziua anunțării candidaturii sale, a făcut o excepție și a demontat cu argumente plauzibile toate acuzațiile și faptele negative ce i-au fost puse în cârcă.

„Cred că perioada lamentărilor și a scuzelor, a justificării eșecului a trecut. Cred că a venit perioada ca acestea să se încheie. Timișul trebuie să redevină ceea ce a fost odată și poate fi ușor să se întâmple asta. Timișul trebuie să recupereze anii pierduți și decalajele chiar față de județe mai mici și mai sărace. Timișul are nevoie de oameni care să inspire respect și autoritate la București, oameni care să știe să se bată pentru proiecte și bani, nu pentru funcțiile lor. Oameni care să dea totul. Eu asta am făcut în acești ultimii patru ani și asta îmi doresc să fac în continuare. Prin urmare, vă anunț cu această ocazie că mă înscriu în competiția electorală și voi candida la președinția Consiliul Județean din partea alianței dintre PSD și PNL. Las bucuros președinția Camerei Deputaților, a treia funcție în statul român, pentru a candida acasă pentru prima poziție din județul Timiș. Mai spun ceva, anume că de vreme ce Timișul contribuie enorm la bugetul de stat, acesta, adică statul, trebuie obligat să întoarcă bani în județul Timiș. Acesta va fi obiectivul meu în următorii patru ani în fruntea Timișului”, și-a început Simonis discursul prin care a anunțat candidatura sa.

Rând pe rând a explicat ce a făcut (bine sau poate mai puțin bine) pentru județul nostru în calitate de parlamentar. Cu cifre și imagini de la fața locului a explicat stadiul principalelor investiții la care a pus umărul împreună cu colegii din PSD. Vom aminti doar câteva din acestea, lista fiind destul de lungă.
– Terminalul aeroportuar recent dat în folosință ce permite un trafic îmbunătățit pentru accederea în spațiul Schengen.
– Faza avansată a centurii de sud a municipiului care va fi dată în exploatare în câteva săptămâni.
– Contractarea construcției șoselei expres ce va permite un trafic în regim de autostradă până la Moravița cu legătură directă până la Belgrad.
– demararea în câteva săptămâni a procedurilor de licitație pentru construirea Institutului Oncologic Timișoara.
– începerea în acest an a lucrărilor la noul stadion ,,Dan Păltinișanu”.

Deși, spune SImonis, a susținut toate măsurile administrative luate de Alin Nica, pentru binele votanților ce l-au trimis la conducerea CJT și nu din simpatie excesivă față de fostul lider liberal, acum se vede în postura de a fi arătat cu degetul de acesta. Ba mai mult decât atât, el a dezvăluit că, deși pozează în om de dreapta, Nica ar fi candidat pentru PSD dacă i s-ar fi asigurat un loc confortabil pe liste.

„Atunci când s-a luat decizia ca cel care va candida din partea PSD-PNL la Consiliul Județean Timiș să fie un reprezentant al PSD, domnul Nica m-a abordat direct, și prin intermediar, să îl primim în PSD. Citez: «Aduc 15-17 primari și mă pui candidat din partea PSD pentru că tu oricum nu vrei să lași o funcție înaltă în stat pentru Consiliul Județean»”, a povestit Alfred Simonis.

Nici despre măsurile politico-administrative folosite de primarul Dominic Fritz nu a avut Simonis vorbe prea bune de spus, dar a admis că a fost un primar cu unele calități.
„Dominic Fritz are viziune politică. Știe să-și facă reclamă în campanie. Știe că are carismă, dar n-are deloc viziune administrativă. În schimb, Nicolae Rob are viziune administrativă, dar nu are viziune politică. E mai natural decât un om politic obișnuit, este el și asta l-a făcut, la un moment dat, să piardă primăria. Vreau să vă spun că în aceste luni, de când discutăm săptămânal, pot confirma că Nicolae Robu a învățat multe din înfrângerea din 2020”, a declarat Alfred Simonis.

Dacă lasă președinția Camerei Deputaților pentru poziția de lider al CJT, Simonis o va face pentru un întreg mandat de patru ani. În nici un caz nu va pleca după câteva luni ca alți predecesori ai săi împinși în funcții ministeriale. Și pentru că nu vrea să înșele speranțele alegătorilor, a anunțat că nici nu va candida pe lista de consilieri județeni. Doar președinte al CJT, își dorește, și nimic mai mult!

„Voi candida doar pentru poziția de președinte al Consiliul Județean Timiș, nu și pentru lista de consilieri județeni pentru că ar însemna că îi păcălesc pe oameni. Dacă voi câștiga Consiliul Județean voi fi la președinția Consiliului, deci voi fi implicit și în Consiliul Județean. Nu e nevoie să candidez pentru această listă și recomand celorlalți contracandidați, candidați aliați, să nu se regăsească pe vreo listă pentru Consiliul Local sau Județean, pentru că ar însemna că păcălim electoratul”, a mai spus Simonis

Una din cele mai ferme promisiuni ale liderului PSD a fost legată de sprijinul comunităților administrative indiferent de culoarea politică a primarilor locali. În acest sens a dat un răspuns extrem de plastic:
„O voi sprijini și pe Șoșoacă, dacă ar fi să fie primarul Timișoarei în cazu în care lucrează pentru binele locuitorilor!”
Toate cele prezentate în discursul de lansarea candidaturii pot fi urmările pe larg în partea video a articolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Pictura prinde viață pe scena Muzeului Național de Artă Timișoara! Tablouri vivante – „Caravaggio – pictorul luminii”

În perioada 27 noiembrie - 1 decembrie 2024, Muzeul Național de Artă Timișoara vă invită la spectacolul intitulat „Caravaggio - pictorul luminii”, ce va...

Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din fruntea PSD. Ce va urma la vârful partidului, după rușinea de la alegerile prezidențiale

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, le-a spus luni dimineața mai multor lideri PSD că demisionează din fruntea partidului după ce numărătoarea oficială a indicat că...

Citește și :