-1 C
Timișoara
sâmbătă 23 noiembrie 2024

Alexandru Olah: ”Vreau să ajung în NBA!”

Cel mai bun produs al baschetului timișorean din ultimii ani, Alexandru Olah, face în această vară pasul către baschetul profesionist, după ce s-a format în puternicul campionat universitar nord-american NCAA. Pivotul în vârstă de 23 ani, cu selecții în echipa națională a României, își va continua cariera în Belgia după ce și-a încercat norocul și în NBA Summer League de la Las Vegas.

– Bună Alex, spune-ne cum a fost acest sezon pentru tine, pentru cariera ta?

– A fost un an cu bune și cu rele. Am început sezonul foarte bine și după aceea am avut o accidentare la picior. Am stat pe margine mai bine de o lună și a fost greu să revin, dar apoi am terminat anul în forță. În mare am fost mulțumit de ce am reușit, mai ales că am avut o șansă foarte frumoasă să joc în Summer League. Am fost foarte mulțumit de felul în care am jucat acolo.

– Se poate spune că Olah a fost la porțile NBA-ului?

– Când ajungi în Summer League ești foarte aproape de NBA. Acolo ai șansa ca unui antrenor să îi placă de tine și după aceea poți să ajungi în NBA. Nu poți să ajungi mai aproape de atât de NBA. Următorul pas ar fi fost să merg la un camp unde ajung toți jucătorii echipei și unde sunt triați cei din lotul final. Personal am avut speranță până în ultima clipă că voi fi ales, antrenorii au vorbit de mine și acum știu de mine. E important să fac un sezon bun și la anul vom vedea cum stau lucrurile.

– Unde îți vei continua cariera?

– Am semnat un contract pe un sezon, cu echipa belgiană Belfius Mons-Hainaut. Este una dintre fruntașele campionatului belgian. Am avut de ales între câteva oferte din Europa și m-au convins cei de la Belfius pentru că personal vorbesc franceza și îmi va fi mai ușor acolo să mă integrez. A contat și faptul că voi fi mai aproape de casă, dar și pentru că am un coleg care a semnat cu același club și vom fi din nou colegi. În State nu am vrut să rămân pentru că varianta o reprezenta D-League, dar asta nu era o opțiune.

– Venirea în Europa îți compromite șansele de a prinde un contract în NBA?

– Deloc, visul meu e să ajung în NBA. An de an sunt destui jucători care vin din Europa în NBA și sunt draftați. Sunt o grămadă de scouteri care vin în Europa să urmărească jucătorii. Pe mine deja mă știu, le va fi ușor să mă urmărească, nu îmi fac griji pentru asta. Dacă voi face un sezon bun voi avea șansa mea să ajung în NBA.

– Care sunt obiectivele tale la primul sezon în Europa?

– Eu îmi doresc să cresc în fiecare an cât mai mult și să ajung la un nivel al jocului cât mai ridicat. Să fiu unul dintre cei mai buni centri din campionatul belgian. Trebuie să îmi ajut echipa să câștige tot ce și-a propus. Este o echipă ce a evoluat în Eurocup, deci este o formație bună, care mă va ajuta să cresc și mai mult în joc.

– Capitolul echipa națională, ce reprezintă pentru tine?

– Pentru mine echipa națională reprezintă un capitol foarte important. La anul nu mă voi duce în Summer League, am refuzat deja invitația primită pentru că vreau să fiu aici cu naționala României de baschet. Este Eurobasket 2017 și vreau să ajut echipa cu tot ce pot. Am început să mă familiarizez cu stilul de baschet european, e puțin diferit față de ce se joacă în State. Ne închegăm ca și echipă și asta e bine. Scopul nostru este Campionatul European de la anul pe care trebuie să îl pregătim cât mai bine. Trebuie să muncim foarte mult, avem foarte mulţi jucători buni.

– E grea acomodarea cu baschetul european?

– Baschetul e puțin diferit în Europa, stilul diferă față de ceea ce se joacă în State. Acolo are mai multă viteză, aici e mai mult tactic, dar până la urmă e tot baschet. Mingea trebuie să treacă prin coș. Știu deja schemele, m-am obișnuit cu ritmul și m-am integrat deja în echipa națională.

– Când te prezinți la noua ta echipă?

– Imediat după încheierea activității la echipa de club, în 20 august, mă duc în Belgia. Acolo trebuie să fiu în 22 august. Am avut o vară încărcată, cu doar 4 zile de vacanță. Trebuie să mă obișnuiesc cu ritmul ăsta. De altfel aceste 4 zile de vacanță au fost cam singurele pe care le-am avut în ultimul an.

– Te vezi jucând pentru Timișoara într-un viitor nu foarte îndepărtat?

– Pentru mine Timișoara rămâne acasă. Părinții, prietenii sunt toți aici, de fiecare dată mă întorc cu drag în acest oraș frumos. Mă gândesc că s-ar putea să joc cândva la Timișoara. De fiecare dată voi analiza ofertele pe care le primesc și dacă Timișoara va fi cea mai bună voi veni să joc aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„Miuţa din Cartier” etapa finală în Piaţa Libertăţii FOTO-VIDEO

La Timișoara a avut loc prima ediție a evenimentului „Miuța din cartier”, ca parte a proiectului „Timișoara Miuțelor – construirea identității culturale prin sport”,...

S-a stins din viață un antrenor legendar din sportul românesc

Bela Karolyi, legendarul antrenor alături de care Nadia Comăneci a scris istorie şi cel care a transformat SUA într-o putere internaţională în gimnastică, a...

Citește și :