4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Alexandru Arșinel își închiriază vila de pe litoral. Cât costă o noapte în patul cunoscutului actor?

Alexandru Arșinel (81 ani) s-a mutat de vreo două luni la vila din Sinaia, împreună cu soția sa, Marilena. Dacă în alți ani preferau să meargă la mare, acum, consideră că e mai bine să stea la aer de munte. De aceea, căsuța lor cochetă din stațiunea 2 Mai, foarte aproape de cea a regretatei sale colege, Stela Popescu, a fost scoasă la închiriat.

Nu este prima vară în care actorul nostru își închiriază casa de pe litoral, din stațiunea 2 Mai. Pe booking ea a fost scoasă încă de acum doi ani la închiriere. Reporterii au simulat o rezervare pentru 7 nopți, în perioada 7-14 septembrie, iar prețul este de 6158 lei, toată vila, cu 3 dormitoare și facilitățile aferente. Practic, pot sta acolo 3 familii cu copii.

Arșinel mai deține o casă de vacanță și în Sinaia, de 140 m2, dar și o casă la Buftea, pe malul lacului. Actorul locuieşte în Bucureşti într-o locuință de 225 m2, iar în declarația de avere din anul 2016 a mai apărut încă un imobil de vacanță, al patrulea. Criticat pentru pensiile pe care le încasează, actorul a susținut mereu că are familie mare de întreținut.

În plus, soția artistului, Marinela este la pat, în urma unui accident, fiind îngrijită de o femeie. În anul 2016, ea a căzut pe jos și s-a lovit la cap. ”Soția mea este imobilizată la pat. Este îngrijită de o femeie cumsecade. Acum am adus-o la munte, la aer curat”, spune actorul. Nu există tratament pentru ca soția actorului să își poată recupera mobilitatea. El mereu a suferit pentru soția sa. ”Mi-e greu s-o văd cum este şi cum suferă. Mi-e greu să mă uit în ochii ei. Este cel mai greu lucru, dar trebuie să nu mă plâng. Dumnezeu ne ajută şi o să traversăm şi momentele acestea”, spunea Alexandru Arşinel, la Antena Stars.

Nici în pandemie, nu le-a fost ușor, dar au învățat că e mai bine să stea mai mult în casă, pentru a fi protejați. În plus, de atunci preferă să comande și să primească cumpărăturile la ușă. Arșinel mai are o colecţie de timbre româneşti în jur 5000 de euro şi 3 conturi bancare, 4 depozite bancare de aproape de jumătate de milion de lei (443,986 lei) şi un alt depozit bancar în euro în valoare de 23,279 de euro. Actorul deţine un autoturism Toyota produs în 2005.

Am simulat o rezervare la vila lui Arșinel. Pentru 7 nopți, în luna septembrie, vila se închiriază în totalitate cu 6.158,10 lei

Alexandrul Arșinel este activ și la vârsta pe care o are. Este fericit că a revenit pe scenă după o absență de câteva luni de zile. Din 4 iulie, în fiecare sâmbătă, pe parcursul acestei veri, artiștii Teatrului Tănase vor juca în Grădina de Vară din Herăstrău în spectacolul ”Cu mască și fără mască”. Așa că actorul în fiecare sâmbătă va veni la București, pentru a urca în fața spectatorilor săi. ”Îmi doresc să n-avem parte de acest blestem trimis asupra noastră, COVID-19. Să reluăm activitatea la teatru, atât cât se poate, să nu depindem de bugete, să avem o conduită normală, să nu avem impedimente din partea conducerii. Să avem condiţii normale de lucru. Noi suntem mulţi la teatru, sunt dansatori, oameni din orchestră, maşinişti, toţi trebuie plătiţi. Şi suntem necăjiţi pentru că nu ştim ce se întâmplă”, spunea actorul în urmă cu o lună, scrie click.ro.
Sursa: replicaonline.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Integrare educațională non-formală prin programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, dedicat cultivării motivației de a învăța

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat începând cu anul universitar 2024-2025, programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, program care constă în derularea de activități...

REVELION 2024-2025 31 decembrie 2024, Piața Victoriei

Programul artistic al trecerii dintre ani este deja finalizat. Ba mai mult decât atât chiar și zilele ce urmează au un program pentru atunci...

Citește și :