Regulamentul de folosire a locurilor de joacă a fost o modificat, marţi, în cadrul şedinţe de plen a Consiliului Local Timişoara. Era necesar pentru că, anul trecut, aceeaşi consilieri locali aprobau reguli potrivit cărora copiii nu puteau ţipa în locurile de joacă, nu puteau bate mingea şi era interzisă utilizarea echipamentelor de cei cu greutatea de peste 54 de kilograme.
Consilierii locali prezenţi la şedinţă au dezbătut îndelung proiectul de hotărâre care prevederea modificarea regulamentului de utilizare a locuirlor de joacă.
Au fost aduse mai multe amendamente de aleşi locali şi de primarul Nicolae Robu, iar într-un final aleşii au decis. De acum înainte copiii pot să ţipe atunci când se joacă, pot să folosească mingea, chiar dacă nu este un teren de sport în parc, iar micuţii care au mai mult de 54 de kilograme se pot bucura şi ei de echipamentele de joacă.
Rămân interzise mai multe lucruri însă. Printre acestea consumul de alcool sau alte substanţe interzise. Oricum acest lucru este deja interzis de lege. Nu se poate asculta muzică la volum ridicat şi, normal, nu se pot distruge bunurile din locurile de joacă şi nici nu se pot rupe florile.