Alertă la Grădina Zoologică din Timişoara! Lucrări sistate în parcuri

922

Furtuna a creat multe pagube şi la grădina Zoologică din Timişora, un loc luat cu asalt în ultima vreme de părinţi şi copiii lor, mai ales în zilele de weekend. Valoarea daunelor de la Zoo trece de 800.000 de lei.

„La Grădina Zoologică, a fost afectată funcţionarea activităţii, pagubele materiale fiind însemnate. Din cauza vântului cu intensitate deosebit de mare, ca urmare a căderii arborilor, au fost afectate gardurile şi sistemul electric de la habitatele animalelor, locul de joacă situat la intrarea în parc, acoperişurile habitatelor, gardul împrejmuitor al Grădinii Zoologice”, declară edilul şef.

Pe lângă aceste daune, stricăciuni s-au înregistrat şi în parcuri, în locurile de joacă sau pe malul Canalului Bega.

Vijelia de duminică duce și la sistarea unor lucrări de modernizare din Timişoara. Autorităţile au anunţat că muncitorii s-au oprit din lucru în parcurile aflate în reabilitare. Astfel, nimic nu mai mişcă în Parcul Central şi în Parcul Alpinet.

„Având în vedere numărul mare de arbori rupţi la nivelul trunchiului sau desprinşi din rădăcină, în Parcul Central şi în Parcul Alpinet s-a dat ordin de sistare a lucrărilor, pentru a nu apărea neconcordanţe între proiect şi situaţia neprevăzută apărută ca urmare a furtunii din 17.09.2017. Lucrările se vor relua după remedierea situaţiei apărute ca urmare a furtunii”, declară reprezentanţii Primăriei Timişoara.

Valoarea totală a pagubelor, estimată de Direcţia de Mediu, se ridică la 4.310.000 lei (inclusiv TVA). Intervenţiile pe raza municipiului Timişoara continuă până la remedierea situaţiei.