În cursul acestei zile, Achim Bianca Francesca, de 9 ani, a plecat de la Școala „Caius Iacob” din municipiul Arad și nu a mai ajuns acasă.
Fetița are următoarele semnalmente: 1,50 m., 46 de kg., păr blond până la umeri și ochi albaștri.
La data dispariției, aceasta purta pantaloni în carouri, bluză albă, tricou albastru cu emblema școlii, geacă vișinie și era încălțată cu o pereche de cizme gri.
Persoanele care dețin informații ce pot conduce la depistarea minorei sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.
UPDATE
„În urma mediatizării masive, fetița a fost găsită, de un bărbat, pe strada Voinicilor, teafără“, a informat IPJ Arad, în cursul zilei de miercuri.
sursa – actualitati-arad.ro