Alegeri la Casa Fotbalului

După cea mai murdară campanie electorală din istoria fotbalului românesc, vom afla, astăzi, cine va fi noul președinte al Federației Române de Fotbal. Pentru că, în calitate de director de organizare al Campionatului Național Universitar al României la fotbal, colaborez cu FRF, for coorganizator al acestei competiții, iar, pe de altă parte, am o admirație care nu se va stinge vreodată pentru ”Generația de aur”, voi reproduce două texte scrise cu ocazia precedentelor alegeri federale.

Scriam, la începutul acelui 2014, sub titlul ”Amintiri vechi din Lumea Nouă. Când Hagi l-a răzbunat pe Taurul Așezat”:

A început anul care marchează împlinirea a exact două decenii de la Mondialul american. Vara toridă de la Los Angeles, unde Hagi, Gică Popescu, Răducioiu, Ilie Dumitrescu, Belodedici, Dan Petrescu și ceilalți puneau ștampila ”Generației de aur”.

După 20 de ani, fotbalul românesc, precum întreaga societate carpato-danubiano-pontică, pare în pragul pre-Apocalipsei. Avem uneori senzația aceea din filmele western, când, înaintea unei iminente confruntări – pe viață și pe moarte, cum altfel ar fi ajuns Statele Unite jandarmul universal? –, orășelul devine pustiu, iar un vânt de prerie ridică în rotocoale praful imens al strălucitei civilizații colonizatoare. Sau pacificatoare. Pacificatoare a legendarilor războinici autohtoni conduși de Crazy Horse, Geronimo sau Sitting Bull.

Finalul prea lungii domnii a lui Mircea Sandu a răscolit tot praful fotbalului românesc. Aventurieri, șpăgari, băieți de condiție, regizori și păpușari își curăță pistoalele. Mirosul e de sânge, praf de pușcă, whisky. Wanted: Gică Popescu. Finalul acestui final îl vom afla în 5 martie.

După 20 de ani, precum în romanul lui Dumas-tatăl. Tinerii de azi poate n-au auzit nici de 3-2 cu Argentina, de Calul Nebun sau de Dumas nici atât. Dar dacă Dumas ăsta o avea profil pe Facebook?

Iar imediat după rezultatul acelor alegeri, titlu ”FRF New Age. O nouă eră în fotbalul carpato-danubiano-pontic. E vremea lupilor tineri”, iar articolul:

Două zile, 4 și 5 martie 2014 după Hristos, au bulversat fotbalul românesc. 24 de ani de istorie și (exceptând turneele ”Generației de aur”) involuție au fost spulberați.

Într-o amplă desfășurare de forțe, clanul Becali a fost decapitat, Gică Popescu – neutralizat, iar Răzvan Burleanu, apărut de nicăieri – instalat în fotoliul ocupat, prea mult și prea nociv, de Mircea Sandu, retras viager și onorific.

Însă:

Nu cred că fotbalul poate fi condus ca o multinațională sau un minister. Nu cred în schimbări gen Bănicioiu de la Tineret și Sport la Sănătate.

Nu cred în noul limbaj de lemn, gen sintagme ”oameni validați de piață”, prea des și stupid auzite în aceste zile.

Nu cred într-o federație în care ”Generația de aur” nu are vreun reprezentant.

Nu cred în modelul globalist cu cehoaice și croato-belgieni lucrând în marketingul FRF. Nu în momentul în care inteligența românească e prezentă la

NASA și la toate marile corporații ale lumii, de la Microsoft la Coca-Cola.

Nu cred în amestecul brutal al politicului în sport.

Nu cred într-un program de ”guvernanță sportivă” în care despre sistemul competițional nu se pomenește nimic.

Cred însă cu tărie în tinerețea și dorința lui Burleanu de a reuși. De a fi un nou Mircea Angelescu pentru fotbalul românesc.

Am încheiat toate citatele.