Sâmbătă, 30 septembrie, au fost organizate alegeri parlamentare anticipate în Slovacia după multe luni de instabilitate politică, suspiciuni și declarații radicale. Cele mai importante mesaje au fost, pe de-o parte, anunțul președintei Zuzana Čaputová (20 iunie 2023) că nu va mai candida pentru al doilea mandat (aprilie, 2024) iar, pe de altă parte, cel al fostului premier Robert Fico că, în urma așteptatei câștigări a alegerilor, va opri ajutorul militar acordat Ucrainei și va re-apropia Slovacia de Ungaria regimului Orbán. Cum opoziția democratică nu a reușit să formuleze politici publice coerente, partidul SMER SD, populist de stânga, condus de Robert Fico, era creditat în sondaje cu 20–26 %, în timp ce Slovacia Progresistă avea, în cele mai bune cotări, doar 18%. Iar toată lumea știa că, în cazul unei victorii în alegeri, Fico avea să formeze o alianță electorală cu HLAS SD, gruparea lui Peter Pellegrini, grupare desprinsă din SMER și, la nevoie, chiar cu dreapta radicală, L’SNS, partid ultra-naționalist.

Progresiștii puteau conta pe OLANO, Partidul oamenilor obișnuiți și al personalităților independente, dar aceștia sunt deja considerați corupți și puțin capabili să conducă Slovacia. Ajunși la putere în urma alegerilor parlamentare din 2020, au format un executiv care promitea reforme radicale și scoaterea țării atât din siajul lui Orbán Viktor, cât și din corupția endemică a clasei politice. La acea oră, societatea se afla încă sub șocul asasinării tânărului jurnalist de investigații Jan Kuciak și a logodnicei sale, Martina Kušnírová (27 februarie 2018), precum și a zvonurilor privitoare la deturnarea procesului penal pentru ca instigatorii crimei, oameni de afaceri și politicieni de primă pagină, să rămână curați. OLANO oferea mari speranțe, iar scrutinul electoral a legitimat programul de înnoire instituțională a Slovaciei. După numai un an, la 21 martie 2021, Igor Matovič a fost demis, prin vot parlamentar de neîncredere, în baza unor acuze grave de corupție. Coaliția de centru-dreapta l-a propus pe Eduard Heger, care a reușit să rămână în funcție puțin peste doi ani și să facă unii pași mărunți de reformă. Atmosfera tensionată din țară, fragmentarea opțiunilor politice, dublate de presiunile continue venite din partea stângii lui Robert Fico au dus la căderea guvernului Heger și la înlocuirea sa cu un executiv de tehnocrați, însărcinat să pregătească alegerile anticipate. Ľudovít Ódor, economist, a preluat astfel puterea în 15 mai anul acesta, cu competențe limitate.

Pentru o vreme, guvernarea de centru-dreapta s-a bucurat de sprijinul președintei Čaputová, juristă și activistă de mediu, provenită tot din rândurile opoziției. Considerată cel mai de încredere politician din țară, atât în 2020, cât și în 2021, precum și cu cote mari de susținere chiar în Cehia vecină, unde îl surclasa pe președintele (de atunci) Miloš Zeman la toate capitolele, doamna Čaputová își va încheia mandatul în mai puțin de un an și anunța că renunță să mai candideze din cauza dificultăților imense de a crea o forță politică stabilă și eficientă, capabilă să se opună socialiștilor. Ca urmare, stânga populistă, în alianță cu naționaliștii, au considerat alegerile parlamentare o simplă pregătire pentru miza cea mare, (re)câștigarea fotoliului prezidențial și acapararea întregii puteri. Scurta prezență a dreptei la guvernare a deschis un număr semnificativ de dosare pentru corupție tocmai pe numele mari ale SMER și aliaților, mergând, astfel, în contra cutumei slovace care, de regulă, nu judeca și, evident, nu condamna politicieni, mai cu seamă din primele eșaloane ale partidului socialist/social-democrat. Reforma justiției și inițierea urmăririi lor penale este considerată, așadar, o formă de trădare a valorilor și tradițiilor naționale, realizată la instigarea Occidentului. Era de urmărit votul popular pentru a lua, astfel, și pulsul popular și a putea aprecia dacă, după trei decade de independență, societatea preferă numele cunoscute, indiferent de faptele lor, sau a reușit să se adapteze lumii post-comuniste, adoptând alte valori și mai ales, gândire critică.

În ceea ce-l privește pe Robert Fico, să spunem că a mai fost premier de două ori și este fondatorul partidului Smer (Direcția) încă din 1999. Formațiunea pe care a creat-o și pe care încă o conduce s-a desprins din fostul Partid Comunist al Slovaciei, aripa „democrată”. Prima dată a câștigat alegerile în 2006, cu un program menit să anuleze reformele economice deja implementate și lăudate de organismele internaționale, doar pentru că, deși statistic produceau numeroase efecte pozitive, aceste reforme afectaseră negativ o bună parte a societății. A introdus taxe care aproape că au scos de pe piață medicina privată și a încercat să stabilească prețuri fixe la produsele alimentare. Investigațiile lui Ján Kuciak identificaseră legăturile apropiaților lui Fico cu mafia italiană Ndrangheta și se apropiau de dosarele premierului. În plan extern, este un bun prieten al lui Viktor Orbán și militant pentru „Solidaritatea slavonică”, tema centrală a renașterii slovace din 1850. De aceea, relațiile cu Rusia și cu Serbia stau la loc de cinste în agenda lui Fico și, corelativ, critica Statelor Unite, a Europei, a Georgiei (pentru războiul din 2008 (!), respectiv nerecunoașterea Kosovo. A refuzat să recunoască referendumul din Crimeea, care a dus la anexarea acesteia, dar nu a susținut pachetul de sancțiuni la adresa Rusiei. De asemenea, a refuzat cotele de emigranți din lumea arabă, chemând în judecată instituțiile europene, împreună cu Ungaria, pentru schimbarea Regulamentului Dublin și impunerea obligațiilor referitoare la emigranți.

Peter Pellegrini a jucat multă vreme rolul de colaborator apropiat al lui Fico, chiar adjunct la conducerea SMER, poziție din care Fico a reușit să-l impună premier în 2018, după ce președintele de atunci i-a cerut demisia. Totuși, Pellegrini s-a distanțat, treptat, de Fico și a creat partidul Hlas (Voce), de orientare centru-stânga, partid care, foarte probabil, va juca rolul de „partid balama” în formarea noii coaliții de guvernare. Presa slovacă subliniază de fiecare dată faptul că Pellegrini menținea un echilibru relativ în SMER, iar plecarea sa practic a deschis calea alianțelor între SMER și dreapta radicală. În același timp, nu știm dacă e o veste bună sau rea, aceeași presă amintește că Fico „își devorează partenerii politici”.

Societatea slovacă, electoratul este, surprinzător de ancorat în retorici paseiste, de inspirație socialist-moscovită, cu accente pe nevoia de protecție și pe teama de numeroși „inamici” inventați, precum liberalii sau susținătorii Ucrainei în războiul aflat în curs. Ľuboš Blaha, unul dintre liderii marcanți ai SMER, a susținut, în timpul campaniei, că „pacea și libertatea vin din Est, în timp ce nazismul și războiul își au originea în Vest”. „A fost primit cu aplauze de către publicul său. Apoi a adăugat că Slovacia este, în prezent, ocupată de americani, făcând o comparație cu ocupația nazistă” (Viera Žúborová, Visegrad Insight). În același timp, sondajul Ipsos a scos la iveală faptul că tot mai mulți slovaci (acum 25%) îmbrățișează viziuni anti-democratice. „Mulți oameni sunt deschiși restabilirii legăturilor cu Rusia și consideră justificată ocupația sovietică ce a urmat celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, mulți refuză să creadă că fostul regim comunist a suprimat libertatea și că sovieticii au ocupat Slovacia injust pentru patru decade după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial”. Un alt studiu, realizat, de data aceasta, de Institutul de Politici Publice din Bratislava, reține faptul că „doar 18% din populație crede că Slovacia se află pe un drum bun, iar peste 90 de procente consideră că politicienii sunt corupți”. De asemenea, „în proporție de 56,5%) oamenii își doresc un lider puternic, liber de constrângerile parlamentare sau electorale. Două treimi din suporterii Smer, Hlas și Republika (extremă dreapta), împărtășesc acest punct de vedere autoritarist”.

Așadar, sâmbătă, 30 septembrie, au venit în fața alegătorilor o serie de politicieni corupți, dornici să re-câștige puterea spre a amâna/evita condamnările penale ce urmează a fi pronunțate împotriva lor, inși versați, buni comunicatori și, mai ales, buni „vânzători de  vise și speranțe”, grupați în partide precum Smer, Hlas, L’SNS sau Republika și, respectiv, visători tineri, plini de proiecte, dar lipsiți de experiență și, mai ales, de abilitatea de a capta publicul, cu o cultură politică precară. Aceștia sunt Progresiștii de la care analiștii așteptau o minune. Teoretic, împreună cu OLANO și cu creștin-democrații, ar fi putut schimba soarta politică a Slovaciei. Seara, după închiderea urnelor, exit poll-urile îi dădeau învingători, ceea ce ar fi fost frumos, dar greu de explicat riguros, științific. Apoi a început numărătoarea voturilor și… lucrurile au reintrat în normal. Prima dovadă de naivitate politică a Progresiștilor a fost graba cu care au declanșat sărbătoarea! Votanții Smer & co au refuzat să discute cu presa și cu operatorii sondajelor, după cum, pe tot parcursul campaniei, Fico și ai lui au refuzat să participe la dezbaterile organizate de televiziunea publică, alături de alți politicieni. S-au adresat electoratului numai prin media privată și și-au îndemnat alegătorii să nu comunice cu opoziția. În termenii lui Fico, „Smer este un partid cu picioarele pe pământ, în contrast cu homosexualii Bruxelles-ului”. Așadar, sondajele exit-poll au fost inevitabil false, participând la ele (aproape) doar suporterii opoziției.

Ghici cine s-a întors?

Așa a început Orbán Viktor postarea sa pe X, fostul Twitter, duminică, după aflarea primelor rezultate parțiale. S-a grăbit să-l felicite pe Robert Fico pentru victorie, adăugând că „întotdeauna e bine să lucrezi împreună cu un patriot”. Așa cum era de așteptat (din păcate), Smer-ul lui Robert Fico a câștigat clar, cu 22,95%, și va avea 42 de mandate în Parlamentul unicameral de 150 de deputați; este urmat de Progresiști, cu 17,96% (32 de mandate), apoi de Hlas, cu 14.70% (27 de mandate), OLANO, cu 8,90% (16 mandate), creștin-democrați, cu 6,82% (12 mandate), liberali, cu 6,32% (11 mandate), și dreapta radicală naționalistă cu 5,63% (10 mandate). Un calcul foarte simplu arată că SMER-ul se poate alia cu HLAS și cu naționaliștii, având, împreună, 79 de mandate din 150, adică o majoritate lejeră. De cealaltă parte, 48 de mandate ale progresiștilor și OLANO ar necesita colaborarea fără cusur cu creștin-democrații și liberalii într-o coaliție cu 71 de mandate. Greu de crezut. Oricum, conform Constituției, Fico va primi de la președinta Čaputová mandat să formeze guvernul, și doar în cazul, foarte puțin probabil, în care nu va reuși, ar mai putea spera ceva Michal Šimečka  și democrații.

Cu Robert Fico revenit la putere, este de așteptat ca numeroase reforme, oricum firave, să fie anulate; să asistăm la modificări în funcționarea justiției, tocmai pentru a-i putea exonera de orice răspundere pe marii corupți și a restabili libertatea lor de a-și continua afacerile. De asemenea, sunt posibile legi noi în privința taxelor și a salariilor în firmele de stat, ceea ce ar putea ridica inflația, deja foarte mare, la cote alarmante. Apoi, sub influența bunului său prieten de peste Dunăre, presa și educația ar putea intra într-un proces consistent de reinventare, sub atent control guvernamental. Amintim faptul că, inițial, SMER a fost refuzat în grupul parlamentar socialist/social-democrat din Parlamentul European, invocându-se situația minorităților etnice din țară, situație pe care SMER nu s-a obosit să o rezolve, în ciuda deținerii îndelungate a puterii. Nici acum viața acestora nu s-a schimbat, însă ei sunt nevoiți să dea ochii cu refugiații ucraineni, față de care societatea a reacționat bine, dar politicienii au încercat să-i transforme în arme retorice și politice. Aceste derapaje nu au cum scăpa de ochii Bruxelles-ului și e foarte posibil ca Bratislava să se trezească, și ea, cu blocarea fondurilor de reziliență.

Ceea ce însă dă bătăi de cap este atitudinea declarat și demonstrat pro-rusă a lui Robert Fico, în baza căreia acesta e dispus să oprească livrarea de ajutor militar și umanitar țării vecine. Menționăm că, odată cu obținerea puterii de către forțele democratice, Slovacia a trecut la înnoirea armamentului și a vehiculelor de origine sovietică, donând Ucrainei flota sa de MiG 29, sistemul defensiv aerian S-300, elicoptere, vehicule blindate și mult echipament pentru deminare. Chiar și actualul guvern interimar s-a angajat să antreneze ucraineni în privința manipulării acestor echipamente. Dar Robert Fico a anunțat deja că Slovacia are „probleme mai importante decât Ucraina” și va sista toate aceste ajutoare.

Nu știm acum cât a fost retorică electorală și cât ar putea fi realitate, atât sub spectrul participării Slovaciei la politicile comune europene, controlului european, cât și sub cel al colaborării cu Ungaria și, implicit, cu Rusia. După o campanie presărată de vulgarități, atacuri la persoană, tonuri stridente și cu antecedentele cunoscute de toată lumea, victoria lui Robert Fico anunță noi și mari probleme în jurul Slovaciei și, prin aceasta, întărirea „flancului” rus din Europa Centrală. „Fico este întruparea crizelor Slovaciei”, sublinia Viera Žúborová pentru Visegrad Insight. Așadar, dacă Robert Fico va reuși să coaguleze un executiv, Slovacia va (re)intra pe o orbită autoritarist-populistă, cu certe simpatii pro-ruse și cu repetate încălcări ale normelor juridice naționale și europene. O sursă în plus de necazuri pe harta, și așa încărcată, a Europei. Nu ne rămâne decât să-i ținem sub observație.