Albert Camus, contemporanul nostru, la Bufnițe

290

Un gânditor francez a plecat dintre noi cu aproape 60 de ani în urmă. Dar scrierile sale râmân la fel de actuale. Pentru a marca această actualitate a creației scriitorului, la noi în oraș, la cele două Bufnițe, se organizează o întreagă lună dedicată lui Albert Camus. Sunt chiar un noian de eveniment legate de cel ce a a luat un premiu Nobel și a rămas același om simplu.

• În colecția Biblioteca Polirom se lansează o nouă serie de autor care îi este dedicată lui Albert Camus
• În luna februarie, la librăria La Două Bufnițe din Timișoara, autorul lunii este Albert Camus
• ”Autorul lunii” face parte din campania ”Cartea lunii la Bufnițe”, fiind o ramură a acesteia
• Joi, 15 februarie 2018, seria de autor va fi lansată la Timișoara, la librăria La Două Bufnițe

Noutate editorială la editura Polirom: săptămâna aceasta, în colecția „Biblioteca Polirom”, au apărut primele două titluri dintr-o nouă serie de autor, dedicată unuia dintre cei mai importanți scriitori și gânditori ai secolului XX, Albert Camus, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 1957. Seria de autor Albert Camus este deschisă de romanele Străinul, într-o nouă traducere de Daniel Nicolescu și Ciuma, traducere de Eta Wexler și Marin Preda.
Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției „Biblioteca Polirom”: Cea mai nouă serie de autor din cadrul „Bibliotecii Polirom” va cuprinde 21 de volume, adică totalitatea prozei antume și postume a lui Camus (romane și proză scurtă), integrala dramaturgiei originale a autorului francez, eseuri, articole politice, jurnale de călătorie și cîteva volume de corespondență. Este, ca număr de titluri și amploare a proiectului, cea mai complexă serie de autor din cadrul colecției noastre de literatură universală, comparabilă doar cu cea dedicată lui Vladimir Nabokov.

Pentru marcarea acestui eveniment editorial, librăria La Două Bufnițe a ales ca Albert Camus să fie ”Autorul lunii la Bufnițe”, fiind vorba despre o ramură a campaniei ”Cartea lunii la Bufnițe”. Astfel, joi, 15 februarie 2018, de la ora 18.30, se va lansa noua serie de autor printr-un eveniment la care vor vorbi Vasile Popovici – critic literar, Cyrille Fierobe – director Institutul Francez din Timișoara și Daniel Nicolescu – director Institutul Cultural Român din Lisabona, ziarist și traducător, via Skype.

Albert Camus (1913-1960), romancier, dramaturg şi filosof francez născut în Algeria, a absolvit Universitatea din Alger şi a fost câţiva ani jurnalist la Alger républicain. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost membru al Rezistenţei Franceze şi editor al publicaţiei clandestine Combat. După război a colaborat constant la publicaţii prestigioase din Franţa, fiind una dintre vocile cele mai influente ale stângii democrate. Tot în această perioadă a publicat o serie de romane şi eseuri filosofice cu un impact persistent, printre care Străinul (1942), Mitul lui Sisif (1942), Ciuma (1947), Căderea (1956), Exilul şi împărăţia (1957). În 1957, la doar 44 de ani, Albert Camus a primit Premiul Nobel pentru Literatură.

Evenimentul este organizat de Librăria La Două Bufnițe și editura Polirom, în parteneriat cu Institutul Francez din Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.