Albanezi la Jimbolia! Au fost prinși după ce au intrat în țară, ilegal. Video

644

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat patru cetăţeni din Albania care au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, întrucât aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen.

Cei patru albanezi au fost predaţi autorităţilor sârbe în baza acordului de readmisie, în vederea continuării cercetărilor.

”În data de 14 noiembrie, în jurul orei 00.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia, judeţul Timiş, au declanșat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale în urma căreia au depistat, pe raza localității de frontieră Jimbolia, patru persoane de sex masculin care nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă. Imediat, poliţiştii de frontieră i-au dus pe cei în cauză la sediul poliţiei de frontieră pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt cetăţeni albanezi, cu vârste cuprinse între 22 și 32 de ani”, aflăm de la polițiști.

Bărbaţii au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, întrucât doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei şi aveau interdicţie de a intra în Spaţiul Schengen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.