Albanez prins că muncea la negru, în Timișoara

205

Polițiștii de la Imigrări au prins un albanez de 26 de ani care muncea ilegal în Timișoara. Străinul a fost îndepărtat sub escortă, fiind dispusă și interdicția de a intra în țară pentru o perioadă de 6 luni. Totodată, reprezentanții firmei vor fi sancționați contravențional cu amendă de 10.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale.

”Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului Timiș au desfăşurat, în 11 decembrie, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii șederii ilegale și a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, pe raza de competență.

Astfel, în urma controlului efectuat la o societate comercială cu obiect de activitate ,,producerea și comercializarea produselor de panificație”, cu sediul în municipiul Timișoara, au depistat un tânăr de 26 de ani, din Albania, care desfășura activități lucrative fără a îndeplini condițiile legale, respectiv fără a deține aviz de angajare”, au transmis oamenii legii.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de imigrări au stabilit că bărbatul a intrat legal în țară, în baza pașaportului biometric, însă nu avea drept de muncă pe teritoriul României și, totodată, la expirarea perioadei legale de ședere nu a părăsit țara. Pe numele străinului a fost emisă o decizie de returnare sub escortă, acesta fiind condus până la punctul de trecere a frontierei de stat în vederea îndepărtării în termen de 24 de ore. La ieșirea din țară, pe numele său va fi instituit consemn privind interdicția de a intra în România pentru o perioadă de 6 luni de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.