Al treilea razboi mondial bate la uşă! Cauza: migranţii musulmani. Armata a demarat pregătirile pentru conflict

2898

Un document al armatei suedeze relevă că un război ar putea izbucni în Europa în câțiva ani din cauza crizei migranților. Suedia, care nu a participat la nici un război de 200 de ani, ar urma să fie parte din conflict, indică documentul. Mai mult chiar șeful armatei suedeze generalul Anders Brännström a confirmat raportul și a anunțat manevre militare. Tot el a cerut suplimentarea bugetului Apărării, pentru a putea face faţă noilor ameninţări.

Chiar dacă este puţin neobişnuit ca un general de armată să discute despre asemenea chestiuni politice, Brännström a indicat posibilele cauze ale acestui război: migranții, campaniile militare ale ISIS în Europa și situația din Ucraina.

În cadrul discuţiilor cu privire la bugetul Apărării pentru perioada 2016 – 2020, generalul suedez a declarat că „climatul global de acum şi deciziile strategice luate de politicieni ne conduc la concluzia că am putea fi în război în câţiva ani”. Generalul Brännström a mai declarat că deteriorarea climatului general de securitate în Europa a fost principalul factor care l-a determinat să emită acest avertisment. Şeful armatei suedeze sugerează că al treilea război mondial e foarte aproape, făcând şi o paralelă cu anii 1930 când, spune el, incertitudinea şi dinamica politică ne-au condus la război.

Suedia şi-a păstrat atunci neutralitatea, dar nu e sigur că va mai reuşi şi acum. Opinia generalului este împărtăşită de majoritatea colegilor săi care văd cât de mult s-a schimbat situaţia generală în Europa în ultimii 10 ani.

În Suedia a făcut vâlvă un caz care dovedeşte că poliţia deja nu mai face faţă migranţilor musulmani. Politiștii suedezi ar fi vrut să intervină într-un centru de migranți, unde un băiat de 10 de ani a fost în mai multe rânduri violat. Politiștii au fost nevoiți să fugă pe ușa din spate în urma revoltei migranților.

Pe de altă parte, şeful recent pensionat al Ministerului Regatului Unit de Dezvoltare a Apărării a spus că grupuri islamiste teroriste ar putea începe în curând să lanseze raiduri teroriste pe coastele din sudul Europei. Amiralul Parry a declarat că islamiștii ar putea urma exemplul atacurilor mortale din Mumbai din 2008, când un comando islamist a debarcat din bărci rapide și a luat cu asalt orașul ucigând 150 de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.