Pentru că statutul de vedetă și bonificațiile ratingurilor uriașe i-au permis, Dan Negru și-a luat soția și a plecat la deschiderea Campionatului Mondial de Fotbal de la Moscova. După întoarcerea din capitala Rusiei, prezentatorul TV a depănat câteva amintiri pentru Libertatea, rememorând o experiență pe cât de traumatizantă, pe atât de senzațională și plină de neprevăzut.
„Eram cu Codruța, cu soția mea, pe Arbat, un bulevard comercial pietonal extrem de popular în Moscova. La intrarea în Arbat trec mașini. Noi ne plimbam. Un jeep mare, uriaș, trece o bordură, se oprește, se dau jos doi găligani de doi metri. Lumea încremenește. Ăia vin spre mine. Nu-ți imaginezi câtă gheață m-a trecut pe mine și ce fiori am simțit: centrul Moscovei, o mașină mare, neagră, uși deschise și doi găligani. Unul îmi pune mâna în gât și îmi zice: „Tu ești Negru?”. În română. În clipa aia m-am liniștit.
Și omul îmi spune așa: „eram copil și cerșeam în Piața Romană, acum 20 de ani. Ai oprit mașina la semafor, am venit la tine, ți-am bătut în geam, ai dat geamul jos, mi-ai dat un pix și cinci lei. Te-am ținut minte toată viața! Eu sunt în Moscova acum. Dacă ai nevoie de orice – sună-mă!”. Și mi-a dat numărul de telefon. Mi s-a părut senzațional, omul m-a ținut minte! E una dintre cele mai frumoase povești pe care le-am trăit”, a povestit în exclusivitate pentru Libertatea prezentatorul TV.
Dan Negru este un microbist convins, iar la actualul campionat a pariat pe două echipe, dar nu neapărat indicându-le drept câștigătoare. „Am pariat pe Uruguay, eu cred că Uruguay o să iasă din grupă și se duc, nu cred că ajung în semifinale, dar ies din grupă mai mult ca sigur. Și pe Franța lui Deschamps”, a precizat vedeta.
Despre Moscova declară că i s-a părut fascinantă, luându-și răgazul să se plimbe alături de soția lui prin centru, în Piața Roșie, Kremlin sau în jurul Bisericii Sf. Vasile.
sursa: libertatea.ro