Un şofer în vârstă de 31 de ani, din Drobeta-Turnu Serverin, şi-a pus capăt zilelor, chiar în maşina pe care lucra, după ce a aflat că soţia îl înşela.
Orlando locuia în Timişoara alături de soţia şi de fetiţa lui. În noaptea de luni spre marţi, tânărul de 31 de ani se afla într-un depozit din Bucureşti unde urma să descarce marfa din camion. La un moment dat, tânărul a primit mai multe mesaje şi imagini de la soţia bărbatului cu care soţia lui avea o aventură.
Mai mult, femeia chiar l-a sunat şi i-a povestit că soţia îl înşală. Potrivit unor surse, tânărul şofer ştia că soţia nu îi este fidelă, iar dovezile primite au fost foarte clare.
Profitând de faptul că angajaţii depozitului erau ocupaţi să descarce marfa, tânărul s-a spânzurat de trapa camionului. După ce angajaţii depozitului au terminat descărcarea, au mers la cabina şoferului şi l-au găsit pe tânăr spânzurat.
Au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, iar un echipaj medical s-a deplasat la faţa locului. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
Potrivit prietenilor, Orlando va fi înmormântat luni, în oraşul său natal, Drobeta-Turnu Severin.
sursa – observator.tv
Mare păcat, a fost un prieten, și coleg nemaipomenit, știa sa glumească, sa rida, și sa ii facă pe cei din jur sa rida, nu te vom uita niciodată, draga coleg Orlando Nistoroiu, fie-ți tarina ușoară…
Opre, dacă știi adresa lui de la Severin sau vreun contact al lui nea Titi, să mi-l dai și mie. Urgent