Afaceri de milioane de euro cu uleiuri industriale! Procurorii fac percheziții la reprezentanțele Mercedes și Toyota

917

53 de percheziţii se desfăşoară, joi, în Timiș, Arad, Bihor şi alte judeţe ale ţării, într-un dosar de evaziune fiscală. Surse judiciare spun că sunt ridicate documente şi de la reprezentanţe ale Mercedes şi Toyota.

Percheziţiile sunt efectuate de poliţişti, împreună cu procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„În cursul zilei de astăzi, 5 octombrie 2017, pe baza mandatelor emise de instanţă, sub coordonarea procurorului de caz, poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.G.P.R. efectuează 53 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti, precum şi a judeţelor Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Galaţi, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş şi Vrancea, la sediile sociale şi punctele de lucru a 17 societăţi comerciale implicate în activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor uzate, care emiteau certificate de gestionare a acestor uleiuri”, anunţă un comunicat al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.

Vor fi ridicate înscrisuri de la 44 de firme importatoare de uleiuri industriale, care au beneficiat de astfel de certificate emise de societăţile implicate în activitatea de colectare, valorificare sau eliminare a uleiurilor.

În urma cercetărilor s-a stabilit că unii operatori economici care au introdus uleiuri industriale pe piaţa naţională ar fi evidenţiat în actele contabile şi în alte documente legale operaţiuni fictive care atestau îndeplinirea obligaţiilor privind gestionarea uleiurilor uzate.

În acest mod, firmele importatoare s-ar fi sustras de la plata taxei de 2 lei/litru către Fondul pentru Mediu, în vigoare în perioada 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2013, pentru diferenţa dintre cantităţile corespunzătoare obligaţiilor anuale de gestionare şi cantităţile de uleiuri uzate gestionate.

Prejudiciul cauzat bugetului Fondului pentru Mediu este de aproximativ 29 de milioane de euro.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că vor fi ridicate documente şi de la reprezentanţa Mercedes din Voluntari şi de la reprezentanţa Toyota din Pipera.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.