Adunarea Generală a Euroregiunii DKMT a adus în discuție probleme stringente ale culturii europene din anul 2021. Video

154

Miercuri, la Timișoara, în sala multifuncțională a Palatului Administrativ a avut loc o importantă întâlnire la nivel internațional. Oaspeții Consiliului Județean Timiș au fost partenerii din țară, dar și de peste hotare ce formează structura euroregională DkMT. Aceasta a pornit la drum ca o adunare a regiunilor transfrontaliere ce avea ca scop cooperarea economică, socială, culturală a entităților apropiate geografic, dar despărțite de o frontieră.

Înființată în anul 1997, în cele peste două decenii de funcționare fără poticneli, până acum și-a arătat eficiența în numeroase proiecte comune. În acest final de noiembrie, conducătorii structurilor componente s-au întâlnit pentru Adunarea Generală pe acest an.

Alături de Timiș mai fac parte și județele Caraș-Severin, Hunedoara și Arad de la noi, provincia Voivodina din Serbia și județele Csongrad, Bács-Kiskun și Bekes din Ungaria.

Au fost luate în discuție mai multe probleme comune, dar cea mai importantă din ele a fost legată de formula cea mai coerentă, dar și eficientă pentru sprijinirea reciprocă a orașelor Timișoara și Novi Sad, ce vor fi ambele, în anul 2021, Capitale Culturale Europene. Dificila sarcină va fi asumată de întreaga euroregiune ce consideră acest proiect o sarcină și o provocare comună. Chiar și partea maghiară ce nu ar avea o implicare directă se consideră la fel de părtașă moral.

„…Astăzi am discutat în cadrul Adunării Generale în primul rând despre prezentarea celor două proiecte foarte importante pentru noi: Timișoara 2021 și Novi-Sad 2021, Capitale Culturale Europene, posibilități de participare în cadrul proiectelor derulate de cele două capitale. Și bineînțeles prezentarea proiectelor ce le avem în colaborare cu județele din România și cu cele din Ungaria și din Serbia, pe colaborare transfrontalieră. Discutăm de stadiul acestor proiecte și de procesul de implementare a acestor proiecte și vor fi discuții despre posibilități viitoare de colaborare…” a rezumat cele dezbătute în Adunarea Generală președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

„…județul Arad nu a făcut parte din aceste strategii ce au fost prezentate și e mai puțin important ca pentru celelalte județe. Dar putem învăța unii din experiența altora. Iar cum Aradul este partener al Timișoarei Capitală Culturală, ne interesează foarte mult cam ce fel de proiecte putem să facem în comun de acum înainte pentru a pregăti așa cum trebuie anul 2021…”, a declarat și președintele CJ Arad, Iustin Cionca.

„Această euroregiune este de câteva decenii un exemplu al cooperării transfrontaliere europene. Noi în cadrul euroregiunii DKMT, pentru succesul programului Capitalelor Culturale Europene, am înființat platforma culturală „Activarium” din care fac parte toate județele din cadrul acestei regiuni. Simțim importanța acestui proiect și pentru noi este o foarte mare provocare să putem prezenta proiecte raportate la cultura universală umană. Iar DKMT va da tot ajutorul necesar Timișoarei și Novi Sad-ului. Vom decide asupra bugetului anului 2019. Am ascultat proiectele în derulare în privința Serbiei. Iar în luna decembrie vom decide în comisia de monitorizare cu privire la proiectele româno-maghiare” și-a arătat tot sprijinul Kakas Bela, președintele județului Csongrad.

„ …Colaborarea excelentă dintre noi este și unul din motivele pentru care sunt aici a doua oară în mai puțin de o săptămână. Săptămâna trecută am fost prezent aici cu ocazia proiectului în derulare de revitalizare a navigație pe canalul Bega. Iar azi la această ședință DKMT. Două din punctele ordinii de zi sunt foarte importante. Timișoara și Novi Sad, Capitale Culturale Europene în anul 2021. Așa cum am aflat azi la ședință și colegii români, la fel ca și noi, sârbii, ne pregătim cu ample programe și proiecte. Sunt convins că acest proiect va întări relațiile, de altfel tradițional bune și în cadrul acestor proiecte, dar și în cadrul euroregiunii DKMT…” se arată optimist Nebojsa Drakulic, locțiitorul secretarului provincial pentru Dezvoltarea Regională din Voivodina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.