Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Mehedinţi, Adrian Duicu, a fost condamnat, miercuri, de Curtea de Apel București (CAB), la un an și șase luni de închisoare cu suspendare în procesul în care este judecat pentru mai multe infracţiuni de corupţie. Originar din comuna Topleț, județul Caraș-Severin, Adrian Duicu este chiar fiul fostului primar din Topleț, tatăl său fiind actualul viceprimar al comunei cărășene.
Decizia de miercuri a instanței din Capitală nu este definitivă și poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ).
Duicu a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de articolul 12 litera b) din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Mai exact, fostul șef al CJ Mehedinți a fost găsit vinovat pentru folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Conform aceleiași sentințe, Adrian Duicu a fost achitat pentru celelalte fapte de care a fost acuzat de procurorii anticorupție, respectiv trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite și dare de mită.
Curtea de Apel București a stabilit, prin aceeași decizie, ca Duicu să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe durata a 60 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Orşova.
Adrian Duicu a fost arestat preventiv și la domiciliu în acest dosar timp de aproximativ un an, între 3 aprilie 2014 și 1 aprilie 2015, iar această perioadă îi va fi scăzută din pedeapsă.
În același dosar penal au mai fost trimiși în fața instanaței și Constantin Ştefan Ponea, fost şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, Elisabeta Zenovia Rolea, fost preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Mehedinţi, Grigoriţa Feraru, fost consilier principal în cadrul CJAS, Doina Borugă, fost manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Mehedinţi, Daniela Delia Popescu, fost director executiv în cadrul Consiliului Judeţean Mehedinţi, Valentina Drăghia, administrator al unei societăţi comerciale, Cristian Damian Stănoiu, avocat în Baroului Mehedinţi la data faptelor, şi Andrei Dan Bădin, realizator TV la data faptelor.
Magistrații au decis condamnarea Doinei Borugă la un an de închisoare cu suspendare și a Danielei Delia Popescu la opt luni de închisoare cu suspendare. Restul inculpaților au fost ahitați.
Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că în perioada martie-iunie 2013, Adrian Duicu i-ar fi spus lui Ştefan Ponea că are influenţă asupra unor membri ai Guvernului, funcţionari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, a şefului Poliţiei Române, Petre Tobă, pe de o parte, şi asupra unor consilieri locali ai Consiliului Local al municipiului Orşova, pe de altă parte.
Duicu i-ar fi promis lui Ştefan Ponea că îşi va folosi această influenţă pentru a-i determina pe aceştia să îl menţină temporar în funcţia de inspector şef al IPJ Mehedinţi, iar la o dată ulterioară să îl numească director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliţiei Române, „precum şi să numească o persoană din familia acestuia (Elisabeta Ponea, soţia fostului şef al IPJ Mehedinţi, n.r.) într-o funcţie de conducere în cadrul Ministerului Public.
Potrivit procurorilor, un membru al familiei lui Ponea a obţinut cele două suprafeţe de teren, în urma intervenţiei lui Duicu, care şi-ar fi folosit influenţa asupra a 11 membri ai Consiliului Local Orşova, prin intermediul şi cu ajutorul preşedintelui PSD Orşova, Constantin Popescu.
Duicu i-ar fi cerut în schimb lui Ponea să determine un magistrat să îi admită cererea dintr-un dosar în care ceruse anularea raportului Agenţiei Naţionale de Integritate prin care s-a stabilit că a fost în incompatibilitate.
sursa: b1tv.ro