Fotbalist odinioară, mai apoi jurnalist de excepţie, Adrian Bodnaru a avut o evoluţie spectaculoasă ca poet, editor și gazetar. Putem recapitula câteva dintre performanţele poetului.

„Poetul e legat, ca nici unul dintre timişoreni, de modelul Şerban Foarţă”, scriam. Însuşi Şerban Foarţă ţine a-și însoţi discipolul cu comentarii de profesor-pedagog:

„Puţini poeţi au, ca Adrian Bodnaru, un stil numai al lor, un idiolect. Făcând abstracţie de vocabular (care nu spune mare lucru despre structura unei poezii), sintaxa lui e una dislocată, abruptă, ruptă, întreruptă… Retoric vorbind, figurile-i de predilecţie sunt tmeza şi hiperbatul, — adică «tăietură» şi «trecere dincolo, ieşire (din cadru), depăşire». Ceea ce presupune un, dacă vreţi, sadism faţă de sintaxa unanimă şi de obştescul material verbal. În care el, poetul, tăia ca-n carne vie. Verbul din urmă e la imperfect pentru că, azi, Adrian Bodnaru, fără să fie mai blajin, mai molcom, mai netăios, mai puţin… tmezo-hiperbatic în ceea ce priveşte scriitura, va fi trecut din geometrismul cutărui stil cvasi-cubist, constând în angularităţi, în colţuri, muchii, unghiuri (ba chiar unghii!), într-o Kugelgeometrie mai blândă, în care prevalează sfera, ovalul, curba şi voluta, sinuozităţile sau tandrele meandre. (…)”

Scrise pe coperta volumului O legătură de chei, apărut în 2010, rândurile încercuiesc o etapă a scrisului lui Adrian Bodnaru. În textele din Dictando, volum apărut doi ani mai târziu, Gheorghe Mocuţa citeşte „un jurnal gratuit al eului, un non-jurnal”. O îndepărtare de geometrismul „cvasicubist”. O apropiere de jocurile ludice propuse de Marcel Tolcea nu exclud îmblânzirea idiolectului cu ironii populiste: poemele fotbalului, scrise de Adrian Bodnaru, pot defini un timp al poeziei.

„Îmblânzirea idiolectului” ar fi legată de „emisia continuă” de versuri, de „dezbateri lirice”, de regăsirea altor formule ale idiolectului. Cu Noriîncotro, recentul volum al lui Adrian Bodnaru, idiolectul bodnarian intră în epoca minimalismului poetic. Epoca „minimală” a poeziei bodnariene este servită de editura Vinea cu o înţelepciune rarisimă.

Pe fiecare pagină există doar patru (în foarte puține cazuri cinci, șase) versuri. Versuri minuscule. Uneori împărţite. Din versul al doilea, două silabe trec în versul al treilea. Își iau zborul… nu se ştie unde. Versurile se duc… încotro? Minimalismul dă şanse epigramei… care ar putea fi.

Epigramei, dar şi parodiei. Derapajele antipoetice ţin de voinţa autorului de a fi în altă avangardă lirică. De a vorbi în acel idiolect în expansiune care îl defineşte.

Adrian Bodnaru — un poet definitoriu pentru Capitala Culturală Timişoara.