O adolescentă infectată cu Sars-Cov-2 se plimba nestingherită prin Reșița, deși ar fi trebuit să stea în carantină. A dat însă nas în nas cu jandarmii. Imediat a fost chemată o ambulanță și tânăra a ajuns la spital.
„Ieri, 21 octombrie, jandarmii cărășeni s-au autosesizat și au legitimat pe Calea Timișoarei o tânără, iar în urma verificărilor s-a stabilit faptul că aceasta trebuia să respecte măsura privind carantinarea la domiciliu. Pentru siguranța cetățenilor, dar și a tinerei, la fața locului a fost solicitat un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Caraș-Severin, pentru a transporta persoana la spital”, a transmis Jandarmeria Caraș-Severin.
Jandarmii îi roagă pe părinți să manifeste o atenție deosebită privind respectarea măsurilor de izolare, distanțare socială și purtarea măștii, astfel încât să se diminueze pe cât posibil riscurile la care pot fi supuși copiii lor.