Adolescentă bătută cu pumnii şi picioarele într-un parc, pentru că ar fi refuzat să lovească o fată

268

O adolescentă a fost bătută cu pumnii şi picioarele şi apoi târâtă de păr pentru că ar fi refuzat să lovească o altă fată. Incidentul s-a petrecut într-un parc din Bucureşti, fiind filmat şi postat pe Facebook, imaginile devenind virale. Poliţia s-a sesizat şi a deschis o anchetă, scrie Mediafax.

În video-ul care circulă pe Facebook se vede cum adolescenta este bătută cu pumnii şi picioarele de o fată, în timp ce altele, adunate în jur, privesc şi o încurajează pe agresoare.

Scandalul care a avut loc în Parcul Morarilor Pantelimon ar fi pornit de la faptul că victima a refuzat să lovească o altă fată. Ulterior, pe imagini se vede cum aceasta este luată de păr în timp ce i se reproşează că nu a făcut ceea ce i s-a cerut.

„În aproximativ o oră, tinerele ce apăreau în imagini au fost depistate şi conduse la sediul Secţiei, unde au fost audiate în prezenţa părinţilor şi reprezentanţilor DGASPC sector 2. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a spus Ciprian Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, citat de Mediafax.

SURSA VIDEO

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.