Adio, reclamelor de pe clădirile istorice din centrul Timişoarei! VIDEO

1072

Centrul istoric reabilitat este o mândrie pentru autorităţile locale. Însă frmele care au sedii în clădirile istorice din zona zero a oraşului au amplasat pe faţade reclame colorate, luminoase, din plastic sau sticlă. Acest lucru va dispărea în curând, promite primarul Nicolae Robu, care vrea să întocmească un regulament în acest sens.

„Imaginea Timişoarei în zona zero are de suferit de pe urma nepăsării proprietarilor. Ce putem face este să facem ordine de urgenţă la firmele puse pe clădiri. Este o debandadă generală. Am convocat comisia de estetică urbană şi scriem un regulament pentru aplicarea reclamelor la firme în centrul istoric”, a declarat primarul oraşului.

Potrivit legii monumentelor, amplasarea reclamelor luminoase pe clădiri este oricum interzisă. Problema este că patronii firmelor au obţinut autorizaţii pentru acele reclame tocmai de la Primăria Timişoara.

Robu spune că le va retrage aceste documente şi le va oferi un termen de graţie pentru a le da jos. „O să dăm un termen în care trebuie să îşi schimbe firmele. Nu mai contează că au obţinut cândva o autorizaţie, într-un alt contex”, încheie Nicolae Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.